ACTUALITATECOMUNITATE

Incendiu în apropierea Castelului de la Hunedoara. Trei autoturisme au fost afectate

UPDATE: ISU Hunedoara: „Echipaje de stingere ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au intervenit, în această după amiază, pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs la un autoturism aflat într-o parcare din municipiul Hunedoara, zona Castelului Corvinilor.
Flăcările au afectat alte 2 autoturisme aflate în aceeași parcare în imediata apropiere a autovehiculului de la care s-au declanșat flăcările.
Din fericire, nicio persoană nu a fost surprinsă în interiorul autoturismelor afectate de foc. Pompierii au lichidat incendiul și au luat toate măsurile de prevenire a eventualelor reaprinderi a flăcărilor.

După finalizarea intervenției, la echipajul de prim ajutor s-a prezentat o persoană de sex masculin, cu arsuri minore la mâini, căreia i s-au acordat îngrijirile medicale. Bărbatul, conducătorul autoturismului la care a izbucnit focul, a refuzat transportul la spital.
Cauzele probabile ale producerii incendiului sunt în curs de stabilire.”

 

Știrea inițială: Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-o parcare din proximitatea Castelului din Hunedoara. Din primele informații, se pare că un autoturism a fost cuprins de flăcări.

Revenim cu detalii