Incendiu izbucnit la acoperișul unei hale din municipiul Hunedoara
În această dimineață, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un incendiu izbucnit la acoperișul unei hale din municipiul Hunedoara.
Sosiți la fața locului, pompierii au constatat faptul că ardeau generalizat o clădire administrativă și o hală, cu suprafețele de aproximativ 200 de metri pătrați, respectiv 300 de metri pătrați, precum și deșeuri plastice aflate pe platforma unui operator economic, pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului acționează pompierii Detașamentului Hunedoara și cei ai Detașamentul Deva, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică și un ventilator de mare capacitate.
Partea medicală este asigurată cu o ambulanță SMURD.
Totodată, din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis mesaj RO ALERT, pentru avertizarea populației din zona respectivă.
La această oră, incendiul este localizat, nu a fost înregistrată nicio victimă, iar salvatorii depun în continuare eforturi pentru lichidarea focarelor.
Intervenția este condusă de către inspectorul șef al ISU Hunedoara și de către prim adjunctul acestuia.
Update: Incendiul este lichidat. Echipajele operative acționează în continuare pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în urma evenimentului.






