ACTUALITATEPOLIȚIE

L-ați văzut? Bărbat de 60 de ani, plecat voluntar din comuna Boșorod

UPDATE: Bărbatul a fost depistat pe raza județului Mureș.

Poliția Orașului Călan a fost sesizată, la data de 05 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00, de către o femeie, cu privire la faptul că fratele acesteia, RAD PETRU, ar fi plecat voluntar de la locuința sa din comuna Boșorod, județul Hunedoara, și nu a mai revenit până în prezent.

În urma sesizării, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că bărbatul de 60 de ani, domiciliat în comuna Ațintiș, județul Mureș, s-ar fi aflat în vizită la sora sa din comuna Boșorod, județul Hunedoara, iar în cursul acestei dimineți ar fi părăsit locuința femeii, fără a mai reveni ulterior.

Potrivit primelor verificări efectuate, bărbatul nu deține telefon mobil și este cunoscut cu probleme de sănătate.

Semnalmente: înălțime aproximativ 1,78 m, greutate aproximativ 100 kg, păr cărunt, scurt, ochi căprui.

La momentul plecării, acesta purta o căciulă de culoare bleumarin, o bluză de culoare închisă, vestă în culorile bleumarin închis – verde, pantaloni sport de culoare neagră, încălțăminte de culoare verde.

Polițiștii desfășoară activități specifice în vederea depistării bărbatului, iar orice persoană care poate oferi informații utile este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.