Locul unde toamna se întoarce în timp. Orăștia bunului gust

Ridicat molcom, cu căsuțe trainic durate în piatră și cuprins în brațe țărănești de lemn, Muzeul Satului Transilvănean a transformat o pajiște de la marginea orașului într-un loc menit parcă pentru cei care au învățat valoarea adevărată a cuvântului „tihnă”.

Străjuit din deal de „Sabia dacică” a sculptorului Nicolae Adam, pus sub binecuvântarea crucii de la bisericuța adusă din Apuseni, noul tărâm întoarce calea omului înapoi, în timpul bun al satului tradițional.

Întemeietorul lui, Mircea Zdrenghea, a reușit să potrivească aici căsuțe țărănești autentice aduse din județele Hunedoara și Alba. Construită la mijlocul veacului trecut, casa preotului de la Poiana impresionează nu doar prin stilul arhitectonic specific Ardealului, dar și prin proporții și buna așezare a obiectelor în interior.

Odată ce pășești pe scările masive de piatră, după pridvorul de lemn, încăperile îți poartă privirea și nostalgia prin tot soiul de frânturi din viața bunicilor. Într-un colț, parcă vezi meșterii strunind lemnul sau fierul, dincolo stau femeile cu lucrul: se coase, se toarce, se țese în război și se deapănă fire și povești.

În centrul casei, o masa de lemn gătită cu blide și linguri așteaptă să își îndestuleze mesenii. Tocmite lângă perete, șed lăzile de zestre și alături sătenii se prind la joc lângă două buciume moțești. Mai multe cămăși vechi au fost aduse din Ținutul Pădurenilor, dar și o cămașă bărbătească din Spini, incinsă cu un uimitor brâu verde de piele, purtat pe vremuri de țărani și călușari.

Casa cu odăi mari găzduiește și hanul muzeului, iar din pridvorul lung poți cuprinde cu vederea întreaga așezare.

Proprietarul muzeului mărturisește că s-a străduit vreme două decenii să adune, să aducă și să reconstruiască rând pe rând căsuțele, biserica și obiectele țărănești. Într-un final, Mircea Zdrenghea a adus județului unul dintre cele mai fermecătoare locuri: „Eu am terminat pictura bisericească și am călătorit foarte mult, am lucrat în zona rurală, la sat.

Am adunat multe obiecte vechi, vreme de foarte mulți ani. Le-am strâns și am înjghebat acest mic muzeu al satului cu piese din zona noastră: Ținutul Pădurenilor, Țara Hațegului, Apusenii. Toate casele sunt din aceste locuri și, la fel, obiectele sunt multe făcute de meșterii din zona Hațeg.”

Este sărbătoarea toamnei și curtea freamătă de oameni și de vorbă bună. La o masă, un bărbat îmbrăcat în port șade și prânzește. Ovidiu Iosin este meșter lemnar din Apuseni.

Vine mereu la Serbările Naționale de la Țebea și acum a coborât muntele să vadă muzeul unde au ajuns câteva case de moți: „Am citit de satul din zona asta și am zis să venim și noi. Văd că suntem pe aceeași lungime de undă și costumul meu popular este adecvat acestei zone. Sunt de loc dintr-un cătun din Câmpeni și acum locuiesc în Bucium. E foarte fain ce se întâmplă aici și am vrea să vedem cât mai multe locuri din astea în Transilvania.”

Cei de la muzeu au pregătit plăcinte calde, cartofi fierți, zdrobiți și apoi zvântați pe grătar încins, un delicios balmoș ciobănesc la ceaun, pe lemn de foc, un preparat din făină de cucuruz, fiartă cu smântână, lapte și alte brânzeturi și astâmpărată cu iaurt de casă.

Pentru oamenii care vin cu sutele din împrejurimi, ciobănița din Turdaș, Ana Oprițoiu, vinde virșli și telemea făcută la stâna din apropiere, dar și lapte gros: „Se fierbe laptele de oaie pe abur și iese un produs bun, ceva între iaurt și smântână. Este făcut de noi, la stână și am observat cu uimire că se cumpără foarte bine.”

Cunoscută drept bună gospodină de pe pagina „Din Codru”, Marinela Oprișa a adus la târg nu doar preparatele sale făcute acasă, cu produse din grădina proprie, livadă sau pădure, dar și buna dispoziție: „Am venit cu produse preparate în gospodăria mea – este miere de la albine din stupină, vișinată, afinată, dulceață de măceșe, zacuscă cu hribi din pădure.

Am făcut și sirop de păducel, pentru că anul acesta au fost probleme cu fructele și atunci a trebuit să ne adaptăm. Am și hribi deshidratați și vestita maia pe care o promovez și o dau din tot sufletul oamenilor ca să mănânce sănătos: o pâine vie, cum îmi place mie să spun.”

Alături, tot din Orăștie, te fascinează cu mulțimea de plante un altfel de grădinar: „Pentru că ne aflăm în Muzeul Satului Transilvănean, avem Călăpărul și Lemnul Domnului. Țărăncile noastre, pe la 1960, mergeau la biserică în costum popular și, la chetoarea cămășii, purtau fire din aceste plante.

Au trecut anii și eu, în urmă cu 26 de ani, am început să mă ocup de creșterea acestor plante, am îmbunătățit și înmulțit varietăți de căpșuni, frăguțe, care produc permanent din mai până în octombrie sau noiembrie.

Am și un exemplar de colecție de asparagus „coadă de vulpe”, o plantă rară, găsită în special în grădinile botanice. Apoi, tot ca plante de colecție sunt citricele din Grecia: un lămâi Eureka Pink care, pe lângă spectacolul de culoare dat de frunza deosebită, are fructul de culoare roz.

Alături este un lămâi variegat, cu lămâi dungate și frunzișul galben cu verde.

Este și un lămâi bergamoto, cel mai puternic aromat din zona mediteraniană. Poate seamănă cu lime, dar este cu totul altceva.”

Un mandarin caffin îmbogățește colecția de zeci de pomișori de la „Plante și flori de la Viorel”.

Sărbătoarea stă cu adevărat sub semnul bunului gust pentru că nu doar aromele te impresionează, ci și calitatea produselor aduse de meșteri și artizani.

Oricât ai căuta nu e nici un comerciant de plasticuri și plușuri grotești, doar oameni din zonă care fac ei însuși lucruri. Din Țara Zarandului, o pereche de tineri mutați în satul Curechiu lucrează la podoabe: „Meșteresc ce am învățat de la soție, care știe să facă de la un bătrân din sat. Facem zgărdane și brățări din mărgele de sticlă. Merge bine, chiar am prins ceva dexteritate, dar soția mea este mult mai pricepută, de cele mai multe ori nici nu trebuie să mai folosească modelul creionat pe hârtie. Eu o ajut cât pot și, dacă urmăresc modelul, ajung și eu la un final fericit”, glumește Leonard Dohotaru cu ochii când pe fire, când pe hârtia cu desene. „Era nevoie să se organizeze așa ceva și în această zonă!

Ne prinde tare bine un eveniment cu producători și meșteșugari, la un asemenea muzeu în aer liber, cu case autentice românești. Noi am venit cu podoabe tradiționale din zona Țării Zarandului, cu zgărdane, lătițare, ce se lucrau pe vremuri la noi în zonă”, povestește Cosmina Moldoveanu.

Alături de ei este meșterul de la „Ceva atelier”, din Nandru. Omul face o lingură de lemn: „Este lemn de plop, dar l-am înnegrit și nu îmi place cum a ieșit. M-am răzgândit, îi las nuanța naturală. Am cioplit acasă lemnul, acum îi dau finisajul.

De vreo trei ani m-am apucat de cioplit ca hobby și mă străduiesc să îl duc undeva către o meserie, un meșteșug. Partea de tacâmuri de lemn e un domeniu ca de nișă, dar mă străduiesc să mențin tradiția”, spune Adrian Nicoară.

Sunt aici și tinerele artizane pricepute de la Handmade Heaven din Deva cu o mulțime de obiecte, de la obiecte de decor, la cănuțe, bijuterii și produse din plante aromatice. „Locul este foarte, foarte frumos, casele, atmosfera, totul este superb și o să mai venim”, promite Patricia Nelega. Alături Aurelia Dumitru are la vânzare săpunuri, dar și obiecte de artizanat cu străvechi simboluri: „Pe lângă ceea ce lucram deja, am început un nou capitol: m-am înscris la cursurile domnului profesor Mircea Lapteș, sunt fermecată de acest om care este și „tezaur uman viu” și un dascăl excepțional. Cred că nu este lucru pe care nu știe să îl facă și eu am de gând să învăț cât mai multe.”

Sunt producători de flori, dar și Andreea Dorvos cu o colecție de săpunuri naturale, artistul olar de la „Ceramica David” din Cărpiniș și Camelia Ioana Gros, cu câteva piese de port popular. Mircea Zdrenghea a reușit nu doar să aducă ținutului un muzeu frumos cu opt case vechi țărănești, ci și să strângă în jurul său o comunitate care să îi aprecieze strădaniile și oameni care îndrăgesc autenticul.

Într-o căsuță de lemn, artistul pictor de biserici și întemeietor de muzeu a expus câteva dintre lucrările sale care te duc, datorită tematicii și farmecului lor, cu gândul la Nicolae Grigorescu. Unul dintre ele oglindește un peisaj din apropiere, dar din alte vremuri: țărani în port care încarcă un car cu fân pe hotarul satului Folt.

Pleci de la Muzeul Satului Transilvănean după câteva ore în care ți-ai îndestulat sufletul cu întreg frumosul toamnei.

 

Laura OANA