Mario Bratu, noul mijlocaș al Corvinului Hunedoara. Bratu are 22 de ani și vine prin transfer de la Petrolul Ploiești
Clubul Corvinul Hunedoara şi Petrolul Ploieşti au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocaşului Mario Bratu, în vârstă de 23 de ani, care a semnat o înţelegere valabilă pe două sezoane cu gruparea alb-albastră.

El a parcurs toate etapele la Petrolul Ploieşti, de la copii şi juniori şi până la prima formaţie, pentru care a debutat când încă nu împlinise 16 ani, într-un meci din Liga a treia, cu „satelitul” Concordiei Chiajna (6 aprilie 2018).
De atunci a adunat 118 prezenţe în tricoul „galben-albastru”, marcând şi 12 goluri pentru Petrolul.
news.ro
sursa foto: facebook

