ACTUALITATECOMUNITATESPORT

Meci cu miză, măsuri sporite de siguranță: Jiul Petroșani vs. Corvinul Hunedoara

Miercuri, 13 august 2025, de la ora 17:30, stadionul „Petre Libardi” din Petroșani va găzdui partida dintre Jiul Petroșani și Corvinul Hunedoara, meci din turul 3 al Cupei României.

Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara anunță că va mobiliza efective care vor asigura ordinea publică înainte, pe durata și după încheierea partidei.

„Le recomandăm suporterilor să ajungă din timp la stadion, pentru a evita aglomerația la porțile de acces, și să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor”, transmit reprezentanții IJJ Hunedoara.

 Ce trebuie să știe spectatorii:

  • Este interzis accesul cu petarde, torțe, recipiente din sticlă sau bannere cu mesaje instigatoare ori discriminatorii;

  • Nu este permisă pătrunderea pe terenul de joc;

  • Părinții sunt rugați să acorde atenție sporită copiilor;

  • Spectatorii sunt rugați să nu staționeze pe scările de acces și să evite orice comportament conflictual.

Avertisment privind sancțiunile legale:

Potrivit Legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive:

  • Injurii, amenințări sau comportamente jignitoare pot fi sancționate cu amenzi între 150 și 400 de lei, ori muncă în folosul comunității (70–120 ore);

  • Pentru amenințări adresate forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge la 750 de lei, 150 de ore de muncă și interzicerea accesului la meciuri timp de 6 luni.

„Ne dorim ca acest eveniment sportiv să fie o adevărată sărbătoare fotbalistică, lipsită de incidente. Îi încurajăm pe suporteri să se bucure de meci în spirit de fair-play și respect reciproc”, au mai precizat jandarmii hunedoreni.