Minor reținut pentru un furt de peste 8.000 de lei, în comuna Densuș
Un minor în vârstă de 17 ani a fost identificat și reținut de polițiștii din Hațeg, fiind bănuit că ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 8.800 de lei dintr-o autoutilitară parcată în comuna Densuș. Fapta a avut loc în noaptea de 3 spre 4 februarie 2026.
La data de 4 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Hațeg – Postul de Poliție Densuș au fost sesizați de un localnic cu privire la dispariția mai multor bunuri dintr-o autoutilitară parcată în dreptul imobilului său.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că au fost sustrase un generator electric, o pompă submersibilă, un flex, o autofiletantă și mai multe piese de instalații sanitare, prejudiciul fiind estimat la 8.800 de lei.
Potrivit IPJ Hunedoara, oamenii legii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Densuș. Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, minorul urmează să fie prezentat procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale.

