Modernizare și tehnologie de ultimă generație pentru Liceul Agricol din Geoagiu
Primăria Orașului Geoagiu a depus o cerere de finanțare în valoare de peste 2,3 milioane de lei pentru modernizarea și digitalizarea Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”. Proiectul a fost înaintat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Intitulat „Creșterea calității educației prin modernizarea infrastructurii didactice și digitalizarea învățământului la Liceul Tehnologic Agricol «Alexandru Borza»”, demersul vizează îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru aproximativ 1.000 de elevi. Investițiile propuse includ modernizarea a 25 de spații educaționale — 18 săli de clasă, șase laboratoare și un atelier — care vor fi dotate cu mobilier modern, echipamente didactice și de laborator, precum și cu tehnologie IT de ultimă generație.
Pe lângă componenta de infrastructură și digitalizare, proiectul prevede și măsuri de sprijin destinate elevilor vulnerabili, cu scopul de a crește accesul la educație de calitate și de a reduce riscul abandonului școlar. Reprezentanții administrației locale subliniază că inițiativa răspunde necesității adaptării procesului educațional la cerințele actuale ale pieței muncii și ale societății digitale.
Proiectul de modernizare vine în completarea altor trei investiții aflate în prezent în evaluare, care vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor liceului. În acest context, valoarea totală a investițiilor planificate pentru unitatea de învățământ din Geoagiu depășește 23 de milioane de lei.
Autoritățile locale afirmă că, prin implementarea tuturor acestor proiecte, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” are potențialul de a deveni una dintre cele mai bine dotate unități de învățământ din țară, oferind elevilor un mediu educațional modern, sigur și orientat spre performanță.
Monika BACIU
FOTO: Facebook Primăria Orașului Geoagiu

