ACTUALITATEADMINISTRAȚIECOMUNITATE

O localitate hunedoreană a rămas fără viceprimar

Viceprimarul municipiului Vulcan, Malvine Socaci, și-a dat demisia din funcții administrative.

Malvine Socaci, viceprimarul municipiului Vulcan, și-a înaintat demisia din funcțiile administrative, motivând decizia prin aspecte de natură personală.

„Am colaborat excelent, ne-am completat și susținut reciproc în toate proiectele pentru municipiul nostru aproape 5 ani! Doamna Socaci a ajutat foarte mulți oameni de-a lungul carierei și aproape zilnic veneau cetățeni la primărie să-i mulțumească sau doar să vadă ce mai face. Consider că este, în acest moment, o pierdere pentru administrația locală. Mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru comunitatea noastră, pentru sute sau mii de tineri sau oameni cu probleme! Vă dorim multă sănătate și să vă bucurați de pensie cât mai mult!”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Demisia vine după aproape cinci ani de activitate în administrația locală, perioadă în care viceprimarul a fost implicată în numeroase proiecte comunitare și sociale.