Petrila a ieșit din scenariul roșu cauzat de COVID-19

Orașul Petrila a ieșit din scenariul roșu cauzat de infecțiile cu noul coronavirus. În urma urma scăderii cazurilor de Covid-19 sub 1,5 la mia de locuitori în orașul Petrila, conform Hotărârii nr 26/21.09.2020 a CLSU, orașul Petrila iese de sub incidența restricțiilor sanitare impuse până acum, astfel că o serie de restricții au fost relaxate. În acest context, restaurantele își pot relua activitatea.

Astfel, conform Hotărârii nr. 43/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în orașul Petrila se aprobă reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.

De asemenea, se aprobă deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare. Programul de lucru al operatorilor economici nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.

În acest context legal, vor fi reluate și activitățile cu publicul ale operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *