ACTUALITATEINFRACȚIUNITRAFIC RUTIER

Poliția rutieră hunedoreană a derulat 5 acțiuni tematice în vederea reducerii riscului rutier

În perioada 13-19.11.2017, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au derulat 5 acțiuni tematice,  în vederea reducerii riscului rutier şi creşterii gardului de disciplină rutieră.

De asemenea, prin derularea acestor acțiuni s-a urmărit combaterea neacordării priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, a abaterilor săvârşite de către pietoni, dar și a nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, în perioada menționată, polițiștii rutieri hunedoreni au aplicat 679 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, din care:

46 sancţiuni au fost aplicate pietonilor;

7 sancţiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin locuri special amenajate şi semnalizate corespunzător;

235 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar în 13 situaţii au fost reţinute permisele conducătorilor de autovehicule, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h;

– au fost reţinute 59 permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

În trafic, polițiștii au constatat 5 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în urma cărora au întocmit dosare de cercetare penale.

 

Biroul de presă- IPJ Hunedoara

One thought on “Poliția rutieră hunedoreană a derulat 5 acțiuni tematice în vederea reducerii riscului rutier

  • Acelasi stil pompieristic: azi avem tema cutare… De ce nu este asta aplicat in mod normal? De ce nu se aplica unitar si uniform? OK, pentru intelesul tuturor: in fiecare zi ne comportam normal si se aplica aceleasi legi. SE APLICA SI SE RESPECTA!

Comentariile sunt închise.