Procesarea lânii, un vis îndepărtat. MADR pasează responsabilitatea fabricilor către Ministerul Economiei
Fermierii din zona Văii Jiului, care păstrează tradiția creșterii oilor pe versanții din jurul localităților Petrila sau Uricani, primesc o veste descurajantă de la nivel central. Deși muntele oferă resurse pentru producții importante, valorificarea lânii rămâne o problemă fără soluție la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Lâna nu este „produs agricol”
Într-un răspuns oficial semnat de ministrul Florin-Ionuț Barbu, instituția explică de ce nu poate subvenționa acest sector. Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, lâna nu are statut de produs agricol. Din acest motiv, ministerul de resort susține că nu are pârghiile legale pentru a elabora programe de sprijin destinate valorificării acestui material.
Această interpretare birocratică lasă mii de crescători de animale în situația paradoxală de a privi lâna ca pe un deșeu. În loc să ajungă în industria textilă, care în prezent se bazează pe importuri, materia primă din stânele românești sfârșește prin a fi arsă de către fermierii forțați de lipsa centrelor de colectare.
Pentru locuitorii din bazinele miniere care au făcut tranziția spre oierit, singura veste concretă vine dintr-un județ îndepărtat. MADR indică faptul că Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) gestionează singurul proiect major de acest tip: o fabrică de procesare a lânii în localitatea Făgețelu, județul Olt.
Proiectul beneficiază de o schemă de ajutor de stat, însă drumul de la stânele din Valea Jiului până în județul Olt rămâne unul anevoios și costisitor. Documentul oficial subliniază clar: problematica fabricilor de prelucrare și a importurilor textile „excedează sferei de atribuții” a Ministerului Agriculturii.
Monika BACIU

