Salvare dramatică pe Defileul Jiului. Un bărbat grav rănit și o femeie în stare de șoc, scoși din prăpastie de peste 30 de metri de pompieri
Doi oameni au fost salvați în această seară, după ce au căzut într-o prăpastie de peste 30 de metri, pe Defileul Jiului. Intervenția pompierilor din Petroșani și Vulcan a fost extrem de dificilă, din cauza terenului abrupt și greu accesibil. Bărbatul a suferit răni grave și a fost găsit imobilizat, iar femeia, aflată în stare de șoc, prezenta răni ușoare. Efortul salvatorilor a fost crucial pentru ca amândoi să ajungă în siguranță la spital.
„Două persoane au fost salvate în această seară, de către pompierii din Petroșani și Vulcan.
În urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-au mobilizat în cel mai scurt timp spre locul indicat, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În sprijinul pompierilor a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La locul evenimentului, echipajele operative au găsit un bărbat și o femeie, care au căzut în prăpastie, aproximativ 30 – 40 de metri, până pe malul Jiului.
Femeia prezenta răni ușoare și atac de panică. Bărbatul însă, a suferit multiple traumatisme, fiind imobilizat imediat de către salvatori și extras în siguranță, cu ajutorul unei tărgi.
Intervenția a presupus un mare efort din partea colegilor noștri, din cauza zonei greu accesibile, abrupte și a distanței până la ambulanțe.
Ulterior, ambele victime au fost transportate la spitalul din Petroșani pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, precizează salvatorii de la ISU Hunedoara.

