Tăierile de arbori, sancționate de polițiști
În data de 31 octombrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu, au depistat în flagrant în fondul forestier „Măgura”
Read MoreÎn data de 31 octombrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu, au depistat în flagrant în fondul forestier „Măgura”
Read MoreMinisterul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a anunţat că a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea legii privind Fondul de Garantare
Read MoreUniunea Europeană a efectuat luni primele plăţi din uriaşul fond de redresare di n criza provocată de Covid-19, sub formă
Read MoreFondul forestier naţional a crescut cu 0,2% la 31 decembrie 2020, la 6.604.206 hectare, iar volumul de masă lemnoasă recoltată
Read MoreComisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – Hunedoara, în ședința de astăzi, condusă de prefectul Călin
Read MoreAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat luni că, până la 31 mai 2021, primeşte cereri de
Read MoreFondul Proprietatea a avut în 2020 pierderi de 103 milioane lei, de la un profit de 3,12 miliarde lei în
Read More