Rețea de gaze extinsă în mediul rural
Rețeaua de gaz natural va fi extinsă în Țara Hațegului. Administrația locală din Hațeg are în vedere extinderea rețelei de
Read MoreRețeaua de gaz natural va fi extinsă în Țara Hațegului. Administrația locală din Hațeg are în vedere extinderea rețelei de
Read MorePe drumul prins între coastele albe ale muntelui, văcuţele trag domol sania încărcată cu fân. În faţa vitelor, omul le
Read MoreA plecat din Totești la Timișoara, unde și-a făcut studiile universitare și a devenit specialistă în marketing. Apoi, a încercat
Read MoreÎn urmă cu aproape 20 de ani hunedoreanul Mihai Bălan părăsea Hunedoara pentru una dintre cele mai cochete dintre țările
Read MoreUn proiect de cercetare științifică ale cărui activități s-au desfășurat și pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea
Read MoreMarcajele turistice au fost refăcute în Țara Hațegului. Serviciul Public Județean Hunedoara alături de Asociația Turism Retezat au realizat proiecte
Read MoreGuvernul a adoptat proiectul de hotărâre prin care s-a decis atestarea unor localități ca staţiuni turistice de interes național, respectiv
Read MoreV-ați gândit vreodată cum ar fi viața noastră și a plantelor fără zumzetul albinelor? „Albina Super Erou. 100 de milioane
Read MoreExpoziția „Obiecte făcute din piatră” („Stone Made Objects”) realizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și-a
Read MoreO hartă veche de mai bine de 100 de ani, considerată pierdută și pe care sunt marcate situri cu fosile
Read MorePreședintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru acordarea Ordinului Meritul Cultural în grad de ofițer jurnalistului britanic Charlie Ottley,
Read MoreMeșteșuguri străvechi au fost readuse la lumină în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Mulți dintre vizitatorii Geoparcului apreciază expozițiile de
Read More