ACTUALITATEPOLITICĂ

Teodor Meleşcanu a demisionat din funcţia de preşedinte al Senatului

Teodor Meleşcanu şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, precizând că face acest gest deşi nu a fost publicată motivarea deciziei Curţii Constituţionale care a stabilit că alegerea sa a fost neconstituţională.

”Am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al Senatului, deşi nu a fost publiată decizia CCR”, a declarat, luni, Teodor Meleşcanu, în cadrul şedinţei de plen a Senatului.

Alegerea lui Teodor Meleşcanu la conducerea Senatului este neconstituţională, a decis, în 22 ianuarie, Curtea Constituţională, după ce a amânat de mai multe ori pronunţarea pe acest subiect.

Teodor Meleşcanu a declarat atunci, pentru News.ro, că deocamdată are doar o comunicare a preşedintelui CCR şi că aşteaptă să vadă comunicatul Curţii şi motivarea şi apoi va avea un punct de vedere. Ulterior, într-o onferinţă de presă, el a afirmat că îşi asumă în continuare prerogativele de preşedinte al Senatului, până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Întrebat în legătură cu o nouă candidatură la această funcţie, el a afirmat că toate posibilităţile sunt deschise.

PNL, PSD şi UDMR au anunţat deja că vor avea candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

 

news.ro