ACTUALITATEEDUCAȚIEÎNVĂȚĂMÂNT

Ultima zi pentru înscrierea la concursul de directori de școli. Peste 7.800 de posturi sunt vacante

Profesorii care vor să candideze pentru funcțiile de director și director adjunct din școlile de stat se mai pot înscrie doar astăzi, 2 octombrie 2026. La nivel național sunt scoase la concurs peste 7.800 de posturi vacante, iar procedura de înscriere are un regim special în ultima zi.

Ministerul Educației și Cercetării organizează în perioada august-decembrie 2026 concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Pot participa cadre didactice titulare, cu o vechime de minimum 5 ani în învățământ.

Potrivit procedurii de înscriere, astăzi, 2 octombrie, cererea poate fi transmisă până la ora 16:00. Candidații eligibili primesc apoi acces la platforma informatică în maximum două ore, iar documentele din dosar pot fi încărcate până la ora 23:59.

Peste 7.800 de posturi vacante

Ministerul Educației a anunțat că la concurs sunt disponibile peste 7.800 de posturi de director și director adjunct din școlile de stat. Ministrul Educației, Mihai Dimian, i-a încurajat pe profesorii care îndeplinesc condițiile să participe la concurs.

Înscrierile au început în 14 septembrie, iar listele funcțiilor vacante și documentele necesare au fost publicate anterior de inspectoratele școlare județene. Pentru județul Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean a publicat documentația concursului, metodologia, calendarul și fișele posturilor pe platforma proprie. Forum ISJ Hunedoara

Când au loc probele

După încheierea înscrierilor, urmează verificarea dosarelor și probele de concurs.

13 octombrie 2026 – proba pentru evaluarea competențelor și afișarea rezultatelor;
20 octombrie 2026 – proba scrisă și afișarea rezultatelor;
12–27 noiembrie 2026 – proba de interviu;
9 decembrie 2026 – afișarea rezultatelor finale.

Proba de competențe evaluează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, iar proba scrisă vizează, între altele, managementul și legislația școlară.

Candidații declarați admiși vor ocupa funcțiile pentru care au promovat concursul, conform procedurii și calendarului stabilite de Ministerul Educației.

Sursa: Edupedu.ro / Ministerul Educației și Cercetării