ACTUALITATEADMINISTRAȚIE

Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, în vizită la Deva

Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Excelența Sa Hans Erich Tischler, s-a întâlnit, joi, 28 septembrie, la Primăria Municipiului Deva, cu primarul Ovidiu Moș.

Edilul șef al orașului i-a prezentat diplomatului german informații despre climatul economic al municipiului, mediul de afaceri din zonă și oportunitățile de investiții.

În cadrul întrevederii, înaltul oaspete și-a exprimat interesul și disponibilitatea de a dezvolta legătura între investitorii germani și autoritățile publice din municipiul Deva, în vederea realizării de investiții în reședința județului și, implicit, a creării de noi locuri de muncă.

Șeful Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu se află la Deva timp de două zile, la invitația primarului Ovidiu Moș, pentru a participa la o dezbatere pe tema promovării și dezvoltării învățământului dual, organizată de Primăria Municipiului Deva.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Deva