200 de kilometri de trasee de cicloturism în Uricani

În inima Vestului Văii Jiului, la poalele măreților munți Retezat, Vâlcan și Retezatul Mic, se află un colț de rai pentru iubitorii de natură și aventură. Orașul Uricani devine destinația perfectă pentru turiștii români și străini în căutarea unor experiențe memorabile în peisaje pitorești și trasee montane fascinante.

Cu șase trasee montane care pornesc din Uricani spre munții Retezat și alte șase căi ce se îndreaptă către Vâlcan, orașul devine punctul de plecare ideal pentru explorarea acestor minuni naturale. Fie că ești un pasionat al drumețiilor sau un călător în căutarea aventurii, traseele montane din Uricani oferă o varietate de peisaje și dificultăți potrivite pentru toate gusturile.

„Prin amplasarea ei în Vestul Văii Jiului, la poalele a trei munți Retezat, Vâlcan și Retezatul Mic, această zonă turistică este o destinație favorită, atât pentru turiștii români cât şi pentru turiştii străini, datorită faptului că este accesibilă auto și atractivă din punct de vedere al potențialului de care dispune. Orașul Uricani este punctul de plecare a 6 trasee montane în munții Retezat și 6 trasee turistice montane în munții Vâlcan. Deşi necuantificabil din punct de vedere al numărului de excursionişti, traseele montane din orașul Uricani reprezintă un modalitate populară de distracție pentru români şi pentru unii vizitatori străini. De asemenea sunt amenajate 5 trasee turistice tematice și 6 trasee de cicloturism și Mountain Bike (ce însumează aproape 200 km). Având un bazin hidrologic dezvoltat, iar pe fiecare curs de apă existența drumurilor forestiere face ca acestea să fie exploatate de către cicloturiști, numărul total de kilometri putând lejer depășii 500 km de trasee de cicloturism”, arată strategia de dezvoltare a orașului Uricani 2021-2027.

Cu un bazin hidrologic bine dezvoltat și drumuri forestiere ce urmează cursurile de apă, cicloturiștii sunt întâmpinați de peisaje spectaculoase și de aventuri neașteptate.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *