30 ianuarie – Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. Acțiuni și activități ale polițiștilor hunedoreni

Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală – marcată de polițiștii hunedoreni prin activități educativ-preventive derulate în unitățile școlare

 

Ziua de 30 ianuarie este declarată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, reprezentând o modalitate de a atrage atenția asupra violenței din mediul școlar. Pentru a marca însemnătatea acestei zile, polițiștii hunedoreni au intensificat acțiunile destinate creșterii siguranței în unitățile de învățământ, prin desfășurarea mai multor activități cu caracter preventiv-educativ adresate elevilor învățământul preuniversitar.

Siguranța în unitățile de învățământ presupune o conjugare constantă a eforturilor tuturor celor cu atribuții sau preocupări în acest domeniu: părinți, cadre didactice și autorități locale. Astfel că, astăzi, polițiștii Biroului Siguranță Școlară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara au lansat Campania ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, care reprezintă un demers preventiv pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar. În cadrul campaniei au fost selectate 5 unități de învățământ hunedorene (3 situate în mediul urban și 2 situate în mediul rural), în care vor fi desfășurate, până la sfârșitul anului școlar, mai multe activități cu caracter educativ-preventiv, destinate atât elevilor (respectiv cei înscriși în clasele a VI-a, a VII – a și a VIII- a), cât și părinților acestora și profesorilor diriginți. Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de violență școlară, prin informarea privind unele noțiuni din domeniul juridic și înțelegerea acestora atât de către elevi, cât și de către părinți și cadre didactice.

Campania debutează cu organizarea unui concurs de creație, ce se va desfășura în perioada 30 ianuarie – 25 martie a anului școlar în curs, constând în elaborarea de către elevii școlilor selectate a unui Logo privind siguranța școlară și a unui slogan de însoțire a Logo-ului pentru prevenirea violenței școlare. Realizarea acestor materiale va fi rezultatul efortului întregului colectiv de elevi al clasei, sub îndrumarea profesorului diriginte și cu sprijinul profesorului de tehnologia informației și a comunicațiilor. Fiecare unitate de învățământ selectată va desemna 3 lucrări câștigătoare, care vor participa la faza județeană de jurizare. Materialele desemnate câștigătoare la nivelul județului Hunedoara vor fi transmise Direcției Siguranța Școlară, pentru a participa la faza națională a concursului.

Siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ preuniversitar și în zona adiacentă acestora constituie una din condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate, performant.

 

 

IPJ Hunedoara

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *