40.000 de măști de protecție sunt donate de liberalii hunedoreni

”Solidaritatea este cea mai puternică armă împotriva coronavirusului” , spune Adrian Nicolae David, prim-vicepreședintele PNL Hunedoara, după ce liberalii au decis să vină în sprijinul hunedorenilor cu probleme sociale.

Liberalii hunedoreni donează 40.000 de măști de protecție persoanelor care provin din grupurile vulnerabile. În plus, membrii PNL Hunedoara vin și cu o serie de recomandări, astfel încât să se prevină răspândirea infecțiilor cu coronavirus.

“În perioada următoare, liberalii din județul Hunedoara vor distribui gratuit 40.000 de măști de protecție. Acestea au fost achiziționate din donațiile membrilor PNL și sunt destinate persoanelor vulnerabile din toate localitățile județului nostru. Facem acest gest din credința că solidaritatea este cea mai puternică armă împotriva coronavirusului.Totul va fi bine!”, spune Adrian Nicolae David, prim-vicepreședinte PNL Hunedoara.

Și la Lupeni a început distribuirea măștilor de protecție. 5000 de astfel de articole au ajuns la persoanele aflate în grupele de risc.

”Astăzi, alături de colegii din PNL, am venit în sprijinul locuitorilor Lupeniului și am oferit 5.000 măști medicinale. Pentru că acțiunea s-a bucurat de un real succes, vom continua și zilele următoare. Iar dacă sunt solicitări, voluntarii PNL pot aduce măștile până la locuința dumneavoastră”, scrie pe Facebook, Cristian Roșu, președintele PNL Lupeni.

Liberalii au decis să ofere aceste măști de protecție acelor persoane ale căror venituri sunt extrem de mici sau chiar inexistente și nu își permit să achiziționeze articolele de protecție din farmacii.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *