Codurile de caniculă, aduc și coduri de instabilitate atmosferică
ANM a emis astăzi, cod portocaliu de caniculă pentru zonele de vest, sud-vest și sudul țării. Temperaturile vor ajunge până la 39°C, iar nopțile tropicale vor menține disconfortul termic ridicat. Valul de căldură și disconfortul termic va fi persistent până duminică, 27 iulie, ora 10:00.
Local, județul Hunedoara va fi afectat atât de căldură excesivă, cât și de instabilitate atmosferică accentuată, în deosebi în partea de sud a zonei, unde se vor înregistra ploi torențiale, frecvente descărcări electric, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale cuprinse între 50-70 km/h și izolat grindină de mici dimensiuni.

„În Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în sudul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează Administrația Națională de Meteorologie.
De sâmbătă, zona noastră va intra sub atenționare de cod Portocaliu, începând cu orele 10:00 de caniculă și disconfort termic accentuat, cu valori nocturne tropicale. Valul de căldură se va menține până duminică 26 iulie 2025, ora 10:00.
„În Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul și estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18…22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală” potrivit sursei citate.
Potrivit prognozei locale, de luni, în județul Hunedoara se va înregistra o scădere semnificativă a temperaturilor, de la maxime de până la 37°C în zilele precedente, la valori sub 25°C în următoarele zile.

