ACTUALITATECOMUNITATEPOLIȚIE

Peste 13.000 de lei amenzi, într-o singură zi, în urma controalelor poliției în jurul școlilor

O acțiune de amploare desfășurată ieri de polițiști în școli și în zonele adiacente a scos la iveală multiple nereguli, fiind aplicate sancțiuni de peste 13.000 de lei, în încercarea de a ține delincvența juvenilă și riscurile pentru elevi sub control.

„Polițiștii au desfășurat, în cursul zilei de ieri, o acțiune preventivă având drept scop prevenirea delincvenței juvenile și victimizarea minorilor, precum și creșterea gradului de siguranță școlară. Controalele au vizat atât unitățile de învățământ, cât și zonele din proximitatea acestora.

Având în vedere debutul celui de-al treilea modul al anului școlar, polițiștii au organizat, ieri, mai multe activități de informare cu caracter preventiv adresate elevilor, la care au participat 184 de persoane.

Pentru a întări siguranța mediului școlar, 7 agenți de pază și 14 agenți economici au fost instruiți cu privire la responsabilitățile pe care le au în raport cu elevii și respectarea legislației în vigoare (în special interdicția de a comercializa minorilor alcool, tutun sau băuturi energizante).

Controalele polițiștilor au vizat, de asemenea, respectarea legislației rutiere în zona adiacentă unităților de învățământ. În urma neregulilor depistate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.036 de lei. Ca măsură complementară, au fost reținute două certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

La acțiune au participat 20 de polițiști, 3 jandarmi și 2 polițiști locali, care și-au concentrat eforturile pentru menținerea unui climat corespunzător de siguranță în unitățile școlare și în zonele din jurul acestora. Astfel de acțiuni preventive vor continua pe întreg parcursul anului școlar, pentru a reduce riscurile asociate delincvenței juvenile”, țin să menționeze reprezentanții IPJ Hunedoara.