Guvernul a emis o OUG pentru aprobarea schemelor de plăţi şi a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022

Guvernul a emis miercuri o ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea schemelor de plăţi şi a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022, transmite Ministerul Agriculturii într-un comunicat de presă. Având în vedere că perioada reglementată prin OUG nr. 3/2015, respectiv 2015-2020, s-a încheiat la 31 decembrie 2020, este necesară crearea unui cadru juridic la nivel naţional pentru continuarea efectuării de plăţi neîntrerupte către fermieri şi alţi beneficiari, din fondurile Uniunii Europene, în cuantumul alocat României, mai spune instituţia.

Astfel, actul normativ prevede:

  • aprobarea schemelor de plăţi directe care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat, schema simplificată pentru micii fermieri;
  • aprobarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic;
  • determinarea condiţiilor specifice de accesare a măsurilor compensatorii din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, derulate prin APIA, respectiv: M10 – agromediu şi climă, M11- agricultură ecologică şi M13 – plăţi care se confruntă cu constrîngeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;
  • dispoziţii generale privind plafoanele pentru plăţile directe şi ajutoarele naţionale tranzitorii;
  • stabilirea beneficiarilor şi a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru acordarea plăţilor în cazul fiecărei scheme de ajutor/sprijin;
  • aprobarea măsurilor pentru care se instituie instrumente de garantare;
  • specificarea cazurilor de forţă majoră şi a modului de notificare a APIA;
  • reglementarea modului de asigurare în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a sumelor necesare plăţilor directe şi ajutoarelor naţionale tranzitorii, precum şi a condiţiilor de efectuare a plăţilor către beneficiari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *