ACTUALITATECOMUNITATEEVENIMENT

Hora Unirii, la 1.868 de metri altitudine: Straja celebrează Unirea Principatelor Române

Stațiunea Straja va deveni, sâmbătă, 24 ianuarie 2026, un simbol al unității naționale, găzduind evenimentul „Hora Unirii la Mare Înălțime”, dedicat aniversării Unirii Principatelor Române. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni, în colaborare cu SC Comexim R SRL Lupeni, Salvamont Straja Lupeni și Asociația Pro Straja Lupeni.

Sub îndemnul „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”, participanții sunt invitați să se prindă în Hora Unirii în mai multe puncte emblematice ale stațiunii. Programul debutează la ora 12.00, pe Vârful Straja, la 1.868 de metri altitudine, continuă la ora 12.30 la Umbrella Bar (1.600 m) și se încheie la ora 13.00, la Apres Ski Straja (1.380 m).

„Prin acest eveniment dorim să marcăm Unirea Principatelor Române într-un mod special, într-un cadru care îmbină tradiția, spiritul românesc și frumusețea muntelui. Straja este locul unde românii pot simți, la propriu, unitatea la înălțime”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Evenimentul se anunță a fi nu doar un moment festiv, ci și unul de profundă încărcătură simbolică, reunind localnici, turiști și iubitori ai muntelui într-un gest comun de respect față de istorie și identitate națională.

Monika BACIU