Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, în vizită la Deva

Am participat astăzi, la Deva, la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, aflat în vizită de lucru în județul Hunedoara.

La întâlnire au fost prezenți: Vetuța Stănescu- deputat PNL de Hunedoara și membru al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, Călin Petru Marian- prefectul județului Hunedoara, Laurențiu Nistor-președintele Consiliului Județean Hunedoara, Manuela Irina Pătrășcoiu – director general CNI, Gabriel Stanciu – director general ANL, Alexandru Soare – director general DGDRI din MDLPA și colegii primari din județ.

 

Scopul întâlnirii a fost cel de a pune în directă legătură Guvernul cu administrațiile publice locale.

Am discutat despre proiectele și inițiativele din domeniul dezvoltării și administrației publice.

 

În Deva avem multe investiții aflate în curs de aprobare sau în implementare, care se derulează prin programe guvernamentale sau europene. În acest sens este esențial să existe o legătură directă între executivul central și reprezentanții din plan local, cu scopul de a rezolva cât mai urgent orice problemă care poate să apară.

Îi mulțumesc domnului ministru pentru deschiderea de care dă dovadă, precum și celorlați reprezentanți ai instituțiilor centrale dar și prefectului de Hunedoara, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu.

După întâlnire, am făcut o scurtă plimbare cu domnul ministru și cei din echipa dânsului pe Centrul Istoric. Oaspeții noștri au fost plăcut impresionați de cum arată pietonala din centrul Devei.

Apoi am fost în zona Deva Nouă, unde i-am prezentat ministrului stadiul lucrărilor la centrul pentru persoanele vârstnice, clinica paliativă, școala cu clasele 0-12 și la noua mânăstire.

 

Domnul ministru Adrian-Ioan Veștea ne-a asigurat, încă o dată, de toată susținerea sa.

 

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *