Amintiri de credință. Biserici vechi hunedorene dau inimă Capitalei

„Pare mică și tăcută, o mână de scânduri vechi împletite cu o măiestrie care nu se mai învață. Se află în inima Bucureștiului, printre clădiri înalte și betoane, în curtea Muzeului Țăranului Român”, scrie Lili Lal Maiorescu, un suflet în care s-au așezat firesc credința și dragul de frumos.

 

Ajunsă la București de pe plaiuri hunedorene, femeia se lasă la vrerea dorului când privește monumentul : „Trec des pe lângă ea și, de fiecare dată, îmi transmite un soi de liniște bună. Dar și un dor mare de casă… Pentru că această bisericuță, cu hramul Sfântului Nicolae (și al Sfântului Mina), ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea în satul Bejan, din județul Hunedoara, e de-acasă. Din ținutul meu.”

Părăsită de ai ei credincioși, biserica de la Bejan, comuna Șoimuș, a devenit cunoscută, în 1991, anul în care a fost cumpărată în vederea restaurării, apoi, un an mai târziu, a fost strămutată la Muzeul Național al Ţăranului Român (MNȚR). A fost salvată când era la un pas de prăbușire.

Nimeni nu cunoaște exact trecutul bisericuței – după unii istorici ea datează din secolul al XVII-lea, în timp ce alții cred că ar fi fost ridicată două secole mai târziu.

Precum alte biserici de lemn, se crede că edificiul a ajuns la Bejan din Valea Bradului sau din Luncșoara. Pereții sunt bârne de stejar rânduite până la o înălţime apreciabilă, la mai bine de cinci metri de coamă.

Păstrează stilul specific zonei Hunedoarei: are formă de navă, cu turn-clopotniţă, foişor la intrare, trei încăperi: pronaos, naos şi altar și acoperișul ocrotit cu șindrilă.

Cu încheietură în „coadă de rândunică”, pereții din lemn de stejar păstrează în interior doar o parte din pictura originală, în ulei.

În altar nu se mai slujea de la mijlocul secolul 20, după ce localnicii au construit o altă biserică, de zid, în perioada interbelică. „Această bisericuță din lemn a slujit comunitatea până în 1947, când s-a construit o biserică nouă, din cărămidă. Apoi a fost uitată, lăsată în voia ploii, a vântului, a timpului. Până când, în 1991, i-a venit salvarea.

A fost descoperită de Horia Bernea, pictorul și directorul vizionar al Muzeului Țăranului Român, cel care a înțeles cât de fragile sunt aceste lăcașe de cult și cât de necesar e să le salvăm. Muzeul și-a asumat misiunea, iar biserica a fost demontată cu grijă și strămutată la București, în 1992.

A fost restaurată cu răbdare și sfințită din nou anul următor, de Paști”, notează, într-o postare pe pagina personală, Lili Maiorescu. Este nepoata scriitorului hunedorean Romulus Lal, trecut la cele veșnice în vara anului 2024, iar un sătuc din Apuseni, Vălișoara, a rămas locul ei de suflet: încă un ținut cu o bisericuță care ar merita salvată.

 

Nu e de mirare că Lili Maiorescu privește cu drag la bisericuța de la muzeu: „Astăzi stă mică și dreaptă, ca o punte vie între satul liniștit de odinioară și orașul grăbit și gălăgios de azi. Când mă opresc în dreptul ei, închid ochii și respir adânc. Simt miros de fân cosit, de fum de la soba cu lemne, de tămâie, de busuioc sfințit duminica. Pentru câteva clipe, casa mea de departe nu mai e așa departe. E chiar aici, în București, cu mine. În sufletul meu și în curtea Muzeului Țăranului Român. Un colț de țară care n-a vrut să moară. Un suflet de lemn care încă bate, încet, dar neclintit, sub cerul de oraș.”

Odată cu sfințirea pe noua locație, de Sfintele Paşti, în anul 1993, bisericuța strămutată din Bejan a căpătat și hramul Sfântul Mina.

Acum monumentul din curtea Muzeului Țăranului Român poate fi vizitat și admirat.

Specialiștii MNȚR cred că: „prin simplitatea, proporțiile și măiestria execuției, bisericuța rămâne un exemplu remarcabil de arhitectură populară de cult.”

Muzeul Țăranului Român arată că și-a asumat misiunea de salvare și restaurare a mai multor biserici de lemn pe care le are în proprietate, unele din județul Arad, la Groșii Noi, Julița, Troaș, dar și Lunca Moților în județul Hunedoara, ridicată la sfârşitul secolului al XVII-lea.

 

 

Patru biserici sunt astfel conservate în situ, iar două în incinta muzeului. Într-una din sălile muzeului, dăinuie încă o frântură de istorie hunedoreană: este expusă o parte din vechea biserică Sfântul Ioan Botezătorul din Mintia, un lăcaș amintit în documente încă din anul 1768, dar care nu a mai putut fi restaurat şi conservat.

 

 

Laura OANA