Vigilență la superlativ! Doi polițiști surprind o suspectă de furt în centrul Devei
O femeie bănuită că ar fi furat un parfum dintr-un magazin din Deva a ajuns la poliție după ce a fost recunoscută, în oraș, de doi polițiști aflați în timpul liber. Cei doi își aminteau imaginile cu aceasta apărute pe rețelele de socializare și au intervenit imediat ce au observat-o în zona pieței agroalimentare. Gestul lor a fost împărtășit pe rețelele de socializare printr-o postare oficială a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, ca exemplu de vigilență și implicare civic.
„Spiritul de polițist nu intră niciodată în modul „off”!
Doi polițiști din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara au demonstrat că responsabilitatea față de comunitate nu se oprește atunci când se termină programul de lucru.
Cei doi își aminteau imaginile postate anterior pe o rețea de socializare de către administratorul unui magazin, în care apărea o femeie bănuită că ar fi sustras un parfum de pe raftul unității comerciale. Observând în zonă o persoană care corespundea semnalmentelor, polițiștii și-au declinat identitatea și au condus-o la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru verificări.




