Tânăra celebră pentru călătoriile ei, mesaj de pe Via Transilvanica: „Porțiunea Cugir – Ciungu Mare mi se pare, până acum, cea mai frumoasă”

Mesajul este scris recent de Roxy Chiriac, un adevărat pelerin de secolul 21, o tânără care a lăsat în urmă o viață „obișnuită” pentru a descoperi lumea la pas, cu sufletul deschis către toate minunățiile care îi ies în cale.

Este greu să traduci altfel „long trail hiker”, dar poți să adaugi simplu că Roxy Chiriac are talent nu doar în a descoperi cărări frumoase, ci are și har în a le trăi și descrie.

O găsiți pe rețele sociale unde are zeci de mii de urmăritori și scrie sub motto-ul „Cu Dumnezeu până la Capătul Pământului”, care a devenit și titlul cărții semnate cu numele ei oficial, Roxana Alexandra Chiriac.

Datorită acțiunilor de caritate și a călătoriilor sale spirituale – inclusiv pe celebrul Camino de Santiago, unul dintre cele mai cunoscute trasee de pelerinaj ale lumii, de aproximativ 800 de kilometri prin Franța și Spania, are alături o comunitate impresionantă.

Toți acești oameni pe care îi inspiră au citit îndemnurile ei de a străbate Via Transilvanica alături de cuvintele frumoase cu care Roxy Chiriac descrie traseul prin Șureanu: „ … dacă sunteți din Hunedoara sau din împrejurimi, faceți-vă timp măcar pentru un weekend și mergeți pe Via Transilvanica. Nu trebuie să vă gândiți că trebuie să plecați cu săptămânile și nici să faceți sute de kilometri. Luați o porțiune și bucurați-vă de ea. Porțiunea Cugir – Ciungu Mare mi se pare, până acum, cea mai frumoasă de pe Via. Și am văzut ceva traseu în ultimele 50 de zile. Bucovina mi s-a părut superbă, dar ieri, sincer, am rămas fără cuvinte. Este genul acela de loc în care mergi și te oprești non-stop doar ca să te uiți în jur. Nu pentru că ai obosit, ci pentru că peisajul îți cere să stai puțin. Puțin mai mult chiar. (…) Și tocmai asta cred că e frumusețea Viei: nu trebuie să te grăbești nicăieri.”

Tânăra oferă celor interesați chiar și „date tehnice”: aproximativ 17 kilometri, dificultate medie, 6–7 ore, la pas: „Și încă ceva, pentru cei care se tem de urși, lupi, câini și toate celelalte povești pe care le auzim înainte să plecăm pe munte: după 50 de zile pe Via, pot să vă spun că singura mea problemă serioasă a fost spinul pe care mi l-am băgat singură sub ochi. 

Așa că, dacă sunteți în Hunedoara, nu mai așteptați să aveți timp pentru o aventură de o lună. Luați-vă un weekend, încălțați-vă bine și mergeți pe Via. Cugir – Ciungu Mare. Puneți porțiunea asta pe listă. Merită din plin.”

Drumul Roxanei Chiriac s-a îndreptat apoi cu entuziasm către locurile natale: mai puțini știu că tânăra este originară din zona Pui, așa că Șureanu i-a deschis doar drumul către casă. „Via Transilvanica, îți mulțumesc pentru cele mai curate, intense și frumoase emoții trăite! După 50 de zile, am ajuns acasă!”, notează ea din zona Ciungu Mare: „În două zile, îmi voi strânge părinții în brațe!”

Și, odată ajunsă pe lângă acasă, după mai bine de o lună și jumătate de drum „la talpă”, Roxana și-a revendicat și prima stampilă cu Cetatea Medievală Mălăiești, la „Cafeneaua cu hamace”, de pe segmentul Terra Dacica: „Locul e absolut divin! Este chiar la poalele Cetății Mălăiești.”

„Acasă” nu a adus doar îmbrățișări și bune revederi, ci și un dar prețios pe care orice suflet care cutreieră cărări și-l dorește: „ … mama (…) de data asta nu a mai stat în spatele aparatului, uitându-se la mine cum plec mai departe. A venit cu mine. De câteva zile mă tot gândeam ce cadou să îi fac. Pe 10 August a fost ziua ei și am avut în sinea mea un regret mare că sunt pe Via Transilvanica și nu sunt acasă lângă ea. M-am tot gândit ce aș putea să-i cumpăr, ce aș putea să-i dau și ce ar putea să însemne cu adevărat ceva pentru ea. Până la urmă, am luat-o cu mine pe Via. Astăzi am făcut aproape 30 de kilometri împreună. Și mami a făcut față traseului la fel ca mine. A mers, a urcat, a coborât, a obosit, dar a mers mai departe. Și, mai mult decât atât, i-a plăcut maxim. M-am uitat de multe ori la ea mergând lângă mine și m-am gândit cât de frumos este că, după atâția ani, pot să-i arăt o parte din lumea pe care am ales-o pentru mine. Să vadă locurile prin care am trecut, să simtă traseul, să înțeleagă poate puțin mai bine de ce am ales să plec cu un rucsac în spate și să merg sute și sute de kilometri prin România.”

Tot de aici, din muntele unde odinioară, în Antichitate, a bătut inima neamului, Roxy Chiriac a mai lansat o provocare dezbătută pe larg: „Este Via Transilvanica un drum spiritual?

Și tot ea răspunde într-un mesaj care nu are cum să nu se lipească direct pe suflet: „Despre Camino s-a auzit, mai mult sau mai puțin.

Este cel mai lung și cel mai vechi drum de pelerinaj creștin din lume. Am parcurs integral 2 dintre drumurile de Camino, pe jos, iar acum am trecut de 800 de kilometri pe Via (adică cât un Camino Francez) și pot să vă spun foarte sincer că nu seamănă absolut deloc între ele. Și nici nu cred că ar trebui să semene.”

Și totuși, pe cărări prăfuite, departe de marketuri sau asfalt, Roxy Chiriac a învățat unde și cum să îl descopere pe Dumnezeu: nu musai într-o construcție, dar poate într-o priveliște care te lasă fără grai sau în gesturile de omenie care înfrumusețează și ușurează cărările pământului și ale vieții: „În drumul nostru ne-a ieșit în cale o mănăstire, așa că am intrat și am cerut apă. Am fost imediat poftiți înăuntru și puși la masă.

Dintr-o simplă oprire în care voiam să ne umplem sticlele, ne-am trezit în jurul unei mese, cu oameni care nu ne cunoșteau și care încercau să vadă cu ce ne mai pot ajuta și ce ne mai pot pune înainte. (…) A fost una dintre cele mai frumoase forme în care poate apărea spiritualitatea pe un drum. Pentru mine, după Camino și după Via, Dumnezeu nu mai este legat doar de biserici, mănăstiri și catedrale.

Evident că Îl găsesc acolo și că pentru mine locurile acestea au o însemnătate aparte, dar am ajuns să-L văd tot mai mult în oameni.

În omul care îți dă apă când nu mai ai. În omul care te vede obosit și te pune la masă fără să te întrebe mai întâi cine ești, de unde vii sau ce poate obține de pe urma ta. În omul care se uită la tine și nu te judecă după haine, după tatuaje, după felul în care arăți sau după viața pe care ai avut-o înainte să-i ieși în cale.

Îl poți găsi în natura prin care mergi ore întregi și în liniștea aceea pe care nu o mai găsești aproape nicăieri în viața de zi cu zi. Îl poți găsi în tine, atunci când mergi atât de mult încât nu mai ai unde să fugi de propriile gânduri și începi, în sfârșit, să le asculți.”

Mesajul Roxanei Chiriac este un răspuns care ar trebui descoperit de fiecare călător plecat pe drumul vieții odată cu nașterea sa: „Via este spirituală dacă vrei să fie spirituală.

La fel cum poate fi spiritual orice alt drum pe care îl faci. Nu trebuie să mergi pe Camino. Nu trebuie să parcurgi Via Transilvanica.

Nu trebuie să pleci sute sau mii de kilometri de acasă ca să-L găsești pe Dumnezeu.

Îl poți găsi într-o biserică, într-o mănăstire, pe un vârf de munte, într-o pădure, într-o zi grea, într-o conversație cu un străin sau în bunătatea unui om care nu are niciun motiv să te ajute, dar o face.

Până la urmă, nu drumul este cel spiritual. Ci omul care merge pe el este cel care îi dă drumului spiritualitatea. Dumnezeu nu stă doar la capătul drumului, așteptând să ajungem la El. El merge cu noi…”

Laura OANA