RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 06 APRILIE 2026
Culoar de zbor pentru Sfânta Lumină.
Patriarhia Română a obținut culoar de zbor pentru aducerea în țară a Sfintei Lumini, în Sâmbăta Mare, prin diligențele duse de Ambasada României în Israel, în colaborare cu Ministerul israelian de Externe. Sfânta Lumină va fi adusă de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Lumina va fi distribuită fie direct de la Sfântul Mormânt, fie de la sediul Patriarhiei din Ierusalim, către delegațiile care au reușit să obțină zboruri.
MARȚI, 07 APRILIE 2026
A murit un simbol al fotbalului mare din România.
Mircea Lucescu, fostul antrenor al echipei naționale de fotbal, a încetat din viață marți seară, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență din București, unde fusese internat după ce i s-a făcut rău în timpul unui antrenament cu naționala. Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați și de succes antrenori din istoria fotbalului românesc. Fostul antrenor a avut o legătură specială cu Hunedoara, oraș al cărui cetățean de onoare este. Aici și-a încheiat cariera de jucător și și-a început-o pe cea de antrenor, la sfârșitul anilor ‘70, reușind să ducă o echipă din Liga a doua până în cupele europene. Dincolo de gloria internațională, „Il Luce” a fost aproape și de echipa națională pe care a condus-o atât la începutul cât și la sfârșitul carierei de antrenor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
MIERCURI, 08 APRILIE 2026
Lucrare Marca Trump. Armistițiu FUȘERIT în Iran.
Donald Trump își duce cu aplomb și forță mandatul său istoric care transformă visul american într-un coșmar. Rostogolirile sale între opinii și viziuni depășesc cu mult normele diplomatice acceptate, iar discursul său de Superman planetar pune pe gânduri medicii psihiatri. Pentru că în spatele lor nu stă nimic bun și valoros, doar eșec și proastă judecată. Nenorocirea este că de această judecată depinde întreaga lume liberă. De exemplu acum, noile prețuri la pompă aruncă tot mapamondul în criză, în timp ce Donald Trump îmbracă haina unui clovn mondial de care nu râde nimeni, în afară de iranieni, ruși și chinezi. Omenirea nici nu știe la ce să se uite cu mai multă înțelegere. Se confruntă un regim ticălos și criminal, dar care se dovedește neînfricat și cumva câștigător în fața celei mai puternice armate din lume. De partea cealaltă se găsește șeful acestei armate care, dând de greu, încearcă acum cu Iranul o politică rușinoasă de ”lasă-mă, să te las” pentru că nu mai știe cum să iasă din harababura mondială creată chiar de el. Trump a pornit singur la război cu Iranul. De ce? Pentru că în mintea lui de ”King wanna be” credea că victoria va fi ca în Venezuela: fulgerătoare. E realist să credem că Trump se și vedea defilând cu capul ayatolahului prins pe carul lui de luptă, făcut din tone de aur. Totul cu gândul la alegerile din noiembrie. Electoratul american trebuie să uite despre dosarele Epstein. Pentru asta tot deranjul ăsta planetar. Cândva, Trump și-a făcut de cap, iar acum planeta întreagă trebuie să sufere ca să uite detaliul incriminator. După ce marți seara, Trump promitea iranienilor iadul pe Pământ cu un nebunesc ”Vă trimit în Epoca de Piatră”, miercuri dimineața omul anunță ca pe un mare triumf o încetare a focului de două săptămâni și deschiderea strâmtorii Ormuz. Lucru slab! De fapt, așa-zis-ul armistițiu e o însăilare de document în mai multe variante care face din Iran vameșul-încasator al tranzitului a 20 la sută din petrolul mondial prin Strâmtoarea Ormuz. Trump nu a obținut nimic. În afară de ridicol și absurd. După peste o lună de război, iranienii controlează Ormuzul, strâmtoare prin care, până să înceapă războiul, tranzitul naval era liber. Din cauza lui Donald Trump, acum, Iranul are Ormuzul la degetul mic și gâtuie cum vrea și când vrea economia mondială. În plus, rezistența și combativitatea Iranului în fața armatei americane aruncă asupra acesteia un fel de îndoială privitor la invincibilitate atunci când politica care o comandă e praf. Iranul e în postura de a impune condiții SUA. În mod real, așa stau lucrurile. Regimul criminal al ayatolahilor e mai puternic acum decât înainte. Butonul ”nuclear” făcut cadou Teheranului de Trump, se numește Ormuz. Totul din cauza lipsei complete de strategie a președintelui SUA, care a dat planeta peste cap fără să aducă democrație în Iran, fără să elibereze poporul iranian, fără să scape planeta de finanțatorii terorismului. La doar câteva ore după anunțul armistițiului, Iranul a anunțat că a blocat din nou strâmtoarea din cauza unui atac al Israelului în Liban, după semnarea armistițiului. Se dovedește că dacă Trump ordonă ridicarea Iadului asupra Iranului nici nu ar conta. E suficientă o racheta sau o dronă iraniană care să lovească un petrolier în Ormuz pentru ca întreg transportul strategic să se oprească. Nu că nu s-ar putea trece, dar riscul ar fi prea mare din nou pentru companiile de asigurare pentru ca acestea să plătească despăgubiri în caz de atac. Ca strâmtoarea Ormuz să funcționeze e nevoie de risc zero la traversare, iar asta e posibil doar dacă iranienii garantează. Iranienii și americanii se întâlnesc în următoarele zile la Islamabad pentru a negocia condițiile în care se poate stopa războiul început de America lui Trump. Se poate însă vedea că toate amenințările lui Donald au fost un bluf. Regimul iranian a avut mereu ultimul cuvânt. Istoria SUA nu a mai cunoscut până acum o umilință mai mare decât are acum sub conducerea lui Donald Trump. Și e greu de crezut că puternica și excepționala armată americană a fost condusă vreodată mai prost și mai umilitor decât acum. O rușine pentru generații de acum înainte!
JOI, 09 APRILIE 2026
La fel ca Emil Constantinescu și Klaus Iohannis, președintele Dan se aliniază sistemului ticăloșit.
Dintre toți președinții urcați pe funcție ca luptători antisistem, poate cel mai corect a fost totuși Emil Constantinescu. A recunoscut că nu poate face nimic pentru România pentru a stârpi din puterea corupătoare a troicii formate din partide-servicii-justiție și s-a retras după primul mandat. Discursul său de plecare e elocvent, dincolo de bravura de mucava cu care e împănat. Klaus Iohannis a fost mai profitor și a ronțăit zecile de milioane de euro ale statului în două mandate în care s-a culcat în pat cu dușmanul democrației și legii. Acum, alegătorii noului președinte ”antisistem”, Nicușor Dan, se pregătesc să trăiască din nou o mare dezamăgire. Anunțul președintelui Nicușor Dan că acceptă procurorii-șefi propuși de ministrul PSD al Justiției a lăsat pe multă lume cu gura căscată. Au reacționat furibund pe rețelele sociale formatori de opinie, oameni specializați în justiție, jurnaliști, procurori reformatori. Chiar și USR, partidul care îl susține, a avut un mesaj critic. De ce a făcut președintele Dan asta? Legea îi permite președintelui să respingă propunerile ministrului. Nu doar o singură dată, ci ori de câte ori este nevoie până când există convingerea că sunt alegerile corecte. Numirea în funcții-cheie a unor procurori care nu au trecut de filtrul Secției pentru procurori – Cristina Chiriac, Grigore Gill Iacobici Julien, Marius Voineag, Alex Florența, Marinela Mincă – este considerată o eroare majoră. Și atunci? De ce s-a predat Nicușor Dan PSD-ului? De ce și-a tăiat singur craca de sub el, dezamăgindu-și crunt electoratul. De ce își pune onoarea în joc pentru niște magistrați cu trecut nebulos? Aceste numiri nu sunt o formalitate. Sunt decizii care vor marca justiția pentru următorii ani. Sunt câteva supoziții privitor la motivul pentru care Nicușor Dan a făcut pactul cu sistemul ticăloșit. Poate e vorba de un troc pe care președintele l-a făcut cu PSD, șefi la procurori de la PSD contra șefi servicii secrete de la președinte. Parlamentarii social-democrați pot împiedica propunerile președintelui la votul din Parlament, deci Nicușor Dan depinde de bunăvoința PSD ca să numească pe cine vrea la serviciile secrete. E aritmetică. Numai că, după cum observă analistul Dan Tapalagă, ”cedarea puterii fără luptă în cazul procurorilor indică un președinte fricos, terorizat de spaima că ar putea fi suspendat sau că ar pierde o majoritate care nu folosește nimănui dacă nu guvernează în direcția corectă”. Deci, președintele Dan și-ar putea lua țeapă de la PSD și în cazul numirii șefilor de la Servicii. Nimic nu-i garantează că PSD își va respecta partea sa de înțelegere, dacă a fost vreuna. Și nu doar în cazul șefilor SRI și SIE, ci și în alte privințe președintele Dan depinde de social-democrați. PSD este esențial în consolidarea unei majorități parlamentare proeuropene. Linia europeană este una din promisiunile lui Nicușor Dan, să nu predea România unor forțe obscure, radicale, cu posibile afinități pentru Rusia și Putin, cu viziuni parțial sau total antieuropene, la limita democrației și a statului de drept. Fără PSD riscul ca România să intre pe un ”no man’s land” politic incontrolabil, cu recul major în economie, este garantat. Victimă colaterală a deciziilor antireformatoare în numele stabilității (am mai auzit asta la Klaus Iohanis) , va fi și premierul Bolojan pe care președintele Nicușor Dan este gata să-l abandoneze. A și spus că Parlamentul decide. În traducere, dacă Bolojan pierde majoritatea, prin ieșirea PSD de la guvernare, Nicușor Dan nu-l va mai susține și va accepta un alt premier. După cum observă analiștii politici, pe 20 aprilie, PSD va avea referendumul cu rezultat deja ca și știut. Primarii, liderii județeni și locali vor vota împotriva lui Bolojan. Sorin Grindeanu nu va avea de ales decât să pună piciorul în prag. Pleacă Bolojan sau miniștrii PSD se retrag de la guvernare. E de așteptat ca acest pas să se întâmple. Apoi depinde de Bolojan cât va mai rezista. Fără sprijinul lui Nicușor Dan, va fi nevoit să se predea până la urmă. Lăsând la o parte analizele savante privitoare la strategia președintelui și luând aminte la esența discursului său care practic a anunțat o renunțare la reforma Justiției, lipsit de transparență, carismă, agendă, ezitant, obosit și obositor, Nicușor Dan are cel mai prost început de mandat din istoria tuturor celor care au fost la Cotroceni după revoluție și cea mai dramatică scădere de popularitate. Alegătorii au votat un președinte care să se bată pentru ei, pentru interesul public, pentru reforme și pentru justiție, nu pentru dreptul partidelor corupte de a-și impune oameni-cheie la vârful justiției. Din păcate, președintele e un ucigător de speranță, iar acest lucru e cel mai grav pentru societatea românească. De această dezamăgire profundă vor profita din nou extremiștii, neolegionarii, vânzătorii de iluzii, toți marii inamici ai democrației. Pentru că dacă Nicușor Dan și Ilie Bolojan NU, cine mai rămâne să vindece România. Georgescu și Simion?!
VINERI, 10 APRILIE 2026
Sondaj. E posibil? USR umăr la umăr cu PSD în preferințele de vot
Conform unui sondaj Sociopol dat publicității vineri, AUR se menține pe primul loc în opțiunile de vot ale românilor, cu 36%, în timp ce PSD și USR se află la egalitate pe locul doi, fiecare cu 18%. PNL se situează pe locul patru, cu 16%, iar UDMR rămâne aproape constant, cu 4%. Nu e o surpriză că AUR e pe locul întâi, deși în ușoară scădere. Mega surpriza este că pe locul al doilea în preferințele românilor se află, la egalitate, două formațiuni din actuala coaliție de guvernare. Atât PSD, cât și USR au obținut un scor de 18% în intenția de vot. În ceea ce privește încrederea în personalitățile politice, liderii curentului suveranist ocupă primele poziții. George Simion este cel mai popular lider al momentului, cu un nivel de încredere de 29%. Acesta este urmat de președintele SOS România, Diana Șoșoacă, în care au încredere 21% dintre respondenți. Președintele României, Nicușor Dan, se situează la un nivel asemănător, cu 19%, fiind urmat îndeaproape de liderii PSD Sorin Grindeanu și Lia Olguța Vasilescu, ambii cu 18%. Premierul Ilie Bolojan (PNL) se bucură de încrederea a 17% dintre români. Sondajul Sociopol a fost realizat în perioada 26 martie – 4 aprilie 2026, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.008 persoane. Datele au fost colectate prin interviuri telefonice (CATI). Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de ±3,2%.
SÂMBĂTĂ, 11 APRILIE 2026
Ungaria are de ales Între UE, MAGA și dictatură putinistă. marele test maghiar
Duminică, maghiarii sunt chemați la urne să dea un vot istoric. Ungurii sunt primii al căror vot va indica direcția spre care popoarele Europei să meargă în perioada istorică care urmează. Cetățenii maghiari pot încă decide prin votul de duminică dacă țara lor rămâne acasă în Europa ca o democrație, sau pariază pe autoritarism având senzația că supraviețuirea Europei ca uniune de țări liberale și democratice a devenit incertă. Întreaga lume urmărește cu maxim interes alegerile de duminică și pentru că maghiarii se întorc acum la urne pentru un vot decisiv, după 16 ani de propagandă anti-europeană a Regimului Viktor Orban. Pas cu pas, premierul Orban a viciat democrația din Ungaria, dobândind control asupra Justiției și mass-media prin corupție și legi cu spiritul democratic viciat. În ultimii ani, premierul Orban a transformat Ungaria într-o cârtiță în interiorul Uniunii Europene. Ungaria lui Viktor Orban raportează lui Putin. ”Prietenia noastră a urcat la un nivel atât de înalt, încât pot ajuta cu orice. În orice chestiune în care pot fi util, vă stau la dispoziție.”, Sunt cuvintele lui Viktor Orban către Vladimir Putin așa cum au fost ele spuse într-o convorbire telefonică pe care Moscova nu a negat-o după ce ea a devenit publică. Ca o fatalitate istorică, de mica Ungarie a devenit interesată și Casa Albă după ce Donald Trump a luat puterea. Viziunile lui Putin și Trump se împletesc când vine vorba de Uniunea Europeană. Ambele mari puteri vor s-o împartă după ce reușesc să o dezasambleze stimulând partidele și liderii extremiști europeni. Așa se face că la micul Orban au făcut pelerinaj să-l susțină electoral cei dintâi locotenenți ai lui Trump, Rubio și JD Vance. Dacă Viktor Orban câștigă din nou alegerile, Rusia și SUA vor avea în continuare un ”remote control” cu care pot sabota și pe mai departe, din interior, deciziile Bruxelles-ului. Cu toți norii negri ai Rusiei și noii Americi care planează asupra Europei, duminică decizia este la poporul maghiar. Dacă Viktor Orban pierde puterea semnalul dat pentru democrație și unitatea europeană va fi ca o lovitură de tun care anunță căderea unui bastion al revizionismului și despotismului în Europa. Dacă ungurii îl vor vota în continuare pe Orban virajul spre Rusia se va accentua radical, pretențiile Budapestei la o reînnoită Ungarie Mare vor deveni din ce în ce mai insistente, iar UE va ieși mai slăbită. Duminică maghiarii dau un vot istoric. Dacă la români se cunoaște, există oare și mintea maghiarilor de pe urmă? Lumea va afla duminică!
DUMINICĂ, 12 APRILIE 2026

Au revenit cu bine. După 10 zile în care a făcut istorie, echipajul misiunii Artemis II s-a întors acasă. 4 astronauți, 3 bărbați și, în premieră, o femeie, au devenit eroi. Astronauţii au orbitat de două ori în jurul Pământului, au parcurs peste 2 milioane de kilometri și au survolat partea nevăzută a Lunii. Când nava spațială a atins atmosfera Pământului, capsula Orion a ajuns la viteza maximă de 38.400 km/h. De 30 de ori mai mare decât cea a sunetului. Capsula e echipată cu un scut termic capabil să reziste la temperaturi de peste 2.800 de grade Celsius. Dacă scutul termic ceda, structura navei s-ar fi putut dezintegra complet. Dar nu s-a întâmplat! Cei patru astronauți au aterizat cu bine în Oceanul Pacific.
Monica Pană

