ACTUALITATECOMUNITATEEVENIMENTISTORIE

Cavalerul lui Iancu de Hunedoara a fost reamplasat pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor, după restaurare (GALERIE FOTO)

Astăzi, 17 mai 2026, au fost finalizate operațiunile de reamplasare a Cavalerului de pe Turnul Buzdugan al Castelul Corvinilor, în cadrul celei de-a doua etape a proiectului de conservare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric, finanțat prin PNRR.

Reamplasarea marchează finalizarea unei etape importante din procesul de restaurare a uneia dintre cele mai cunoscute statui ale ansamblului medieval de la Hunedoara.

Cavalerul îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara și a fost realizat și montat pe Turnul Buzdugan în anul 1873. După 152 de ani, în noiembrie 2025, acesta a fost coborât de pe amplasamentul său și supus unui amplu proces de restaurare realizat de expertul în metale Traian Postelnicu.

După restaurare, statuia a fost expusă timp de două zile, vineri și sâmbătă, în curtea exterioară a obiectivului turistic. Realizată din bronz, aceasta are o greutate de aproximativ 300 de kilograme și o înălțime de aproximativ 2,8 metri.

În noiembrie anul trecut, în postamentul statuii au fost descoperite două bilete, în limbile germană și maghiară, care menționau persoanele implicate în realizarea și montarea acesteia în 1873.

Astăzi, la reamplasare, pe lângă copii ale acelor bilete (originalele fiind păstrate pentru cercetare și ulterior expunere), au fost introduse în casete separate un bilet cu povestea Cavalerului, semnat de cei implicați în demontare, restaurare și remontare, precum și un mesaj al primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Întregul moment a fost transmis live pe pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara, fiind organizată și o mică ceremonie.

Cu 20 de ani în urmă, mulți spuneau că o restaurare integrală a Castelului este imposibilă… În 2019, am început restaurarea printr-un proiect de 5 milioane de euro, iar ulterior am obținut finanțare prin PNRR pentru continuarea lucrărilor. Este o zi istorică pentru Hunedoara”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.