În Apuseni, în lumea coloranților naturali. Reţete vechi pentru veşminte care înfruntă istoria

Să vă imaginați că, de-a lungul timpului, nu au existat alte metode de vopsire, nu erau acești coloranți din prafuri care se folosesc acum. Pe vremuri, fiecare persoană  experimenta, își făcea o culoare, vorbea cu alta și aşa au ajuns să le iasă culori foarte frumoase”, povestește, din mijlocul copiilor, Irina Petroviciu.

Este cercetător chimist la Muzeul Național de Istorie al României şi s-a întors în Apuseni, la Muzeul Textilelor din Băiţa, pentru un atelier care şi-a purtat participanţii printr-o lume plină de culoare, migală şi meşteşug. Împreună cu gazda, Florica Zaharia, te îndeamnă să descoperi nuanţe, în plante sau pulberi din insecte, într-un mod simplu şi accesibil tuturor. Parte din acest muzeu, sunt şi căsuţele ţărăneşti de lemn, pitoreşti şi frumos întreţinute din Hărţăgani.

Departe de laborator şi de formule complicate, nu ai spune că „lectorii” sunt unii dintre cei mai apreciaţi cercetători în domeniul textilelor din lume: la prima vedere, femeile par mai degrabă nişte gospodine harnice şi iscusite cu oalele pe foc. După ce le asculţi, poveştile îşi deapănă vraja şi te prind între firele iscusit depănate ale istoriei, printre felurite plante şi gâze pe care strămoşii au învăţat să le folosească nu de leac, ci pentru a da culoare veşmintelor încă din Antichitate.

„Ce facem aici, facem din punctul de vedere al omului de știință, nu al artizanului.  Sunt foarte multe publicații mai vechi și mai noi, sunt foarte multe rețete care zic: atâta oțet, atâta sare … Nu! Se face și așa, dar nu aceasta este metoda pe care o predăm noi, este metoda științifică, care are un rețetar bine pus la punct și folosit din vechime”, spune Florica Zaharia, conservator emerit al celebrului The Metropolitan Museum of Art, și directorul Muzeului Textilelor, singurul de acest fel din ţară.

Într-o încăpere cu suflet vechi, mai multe persoane s-au strâns în jurul mesei acoperită cu publicaţii de specialitate, cu caietele de notiţe şi bucăţi de textile colorate natural. „Ne uităm la volumul lui Dominique Cardon, care este „biblia coloranților”, este fantastică! Rețetele noastre sunt inspirate din rețete istorice, verificate, documentate. Avem şi volumul renumitului chimist Helmut Schweppe, „Practical hint on dyeing with natural dyes”  – adică „Sfaturi practice privind vopsirea cu colorani naturali”, n. red. – şi cîteva substanţe de calitate”, spune Florica Zaharia.

Cum atelierul de vopsire a firelor textile cu coloranți naturali face parte din  proiectul „Roşu şi albastru”, cursanţii au descoperit câteva dintre „sursele” care furnizau în trecut aceste culori. Într-o zi s-a vorbit despre albastru şi s-a realizat din indigo, dar prima zi a fost dedicată culorii roşu şi experimentelor cu roibă şi coşenilă.

Nu ai crede că în trecut, cu sute, ba chiar mii de ani în urmă, oamenii reuşeau să obţină o paletă atât de frumoasă şi diversificată de culori din plante, din melci de mare pentru purpură sau diverse insecte. Dr. Irina Petroviciu spune însă că investigațiile analitice coroborate cu sursele istorice aduc date foarte importante despre ce „nuanţatori” se foloseau.

De exemplu, meşteşugarii Evului Mediu foloseau „Kerria lacca” – insecta lac – o specie de insectă care produce o secreție rășinoasă folosită la obținerea unui colorant roșu aprins folosit pentru a vopsi fibre naturale precum lâna și mătasea, dar şi mobilă sau instrumente muzicale.

Mai cunoscut este „chermesul” obţinut din corpurile uscate ale unei  insecte „Kermes vermilio” din zona bazinului mediteranean şi utilizat încă din Antichitate. Ambele au fost folosite şi la noi, arată specialista de la Muzeul Național de Istorie al României (MNIR): „Le găsim în foarte multe piese textile din colecția muzeului, în mod special în cele din vremea lui Ștefan cel Mare, în broderiile liturgice și, la fel, în firele de legare ale sigiliilor în documentele emise de Cancelaria Moldovei pe vremea lui Ștefan cel Mare. Kerria lacca este unul din ele, altul este chermesul, o insectă din zona mediteraneană care conține colorantul principal, acidul chermesic.

Toți coloranții din insecte au o structură asemănătoare. A fost cel mai scump colorant atunci când papa a decis ca robele cardinalilor să fie vopsite cu chermest. Noi am fost bucuroşi că l-am găsit în câteva piese textile și din colecțiile noastre, din vremea lui Ștefan cel Mare, respectiv în acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, care ne confirmă faptul că Moldova avea posibilitatea financiară de a cumpăra cei mai scumpi coloranți de la vremea respectivă.”

Chermesul a dominat industria textilă europeană până în secolul al XVI-lea, când a fost înlocuit de coșenilă, o insectă adusă din America din care se obţine un colorant mult mai concentrat. După partea de teorie care a inclus şi o fascinantă incursiune în istoria coloranţilor pentru veșminte, s-a trecut la practică, una captivantă, ţinută în curtea plină de iarbă şi de flori. „Vă arăt cât colorant este într-o singură insectă: este vorba despre coșenilă. O mărunțim, pudra obţinută o punem într-un pahar, apoi adăugăm un pic de apă și vedem imediat cum soluția se colorează. Pe măsură ce o lăsăm, nuanţa se face tot mai puternică”, explică Irina Petroviciu.

Până şi copiii din jur au făcut linişte şi urmăresc fascinaţi procesul, în timp ce restul îşi iau notiţe şi fac fotografii. „Denumirea în latină este „Dactylopius coccus”. Coşenila trăiește pe un cactus şi se găsește în principal în Mexic. Este folosită în America precolumbiană, a fost importată imediat în Europa după descoperirea Americii. Primele cargouri au ajuns în circa 20 de ani, cam prin anul 1520. Considerăm că, prin 1570, coșenila a înlocuit toți coloranții din insecte utilizați în Europa până la vremea respectivă. Aceasta este și o posibilitate de datare a pieselor din colecțiile muzeale europene: când identificăm coșenila, știm sigur că nu poate fi o piesă mai veche de secolul al XVI-lea.”

Aceeaşi pudră de coşenilă amestecată însă în apa din fântâna muzeului se transformă în … violet, iar reacţia o face pe gazdă să exclame: „Aaa, Irina! Apropo de cât de mult influențează fiecare lucru! Aici este apa de la fântână şi  apa cumpărată … Voila! E incredibil!”, iar, după un moment de uimire, chimista  se apucă de cercetări: „Am studiat PH-ul apei de fântână! E mai acid, de aici ne vine culoarea diferită!”, ne lămureşte specialista MNIR.

Florica Zaharia a pregătit din timp câteva grămăjoare de lână, fibre netoarse sau jirebii micuțe pentru a fi folosite pentru demonstrațiile de vopsit. A pus lâna – spălată anterior cu săpun de casă – la înmuiat în apă călduţă.

O cursantă se apucă de clătit. Ioana Oprea face parte din Terra Dacica Aeterna, organizatoarea DacFest: „Am o pasiune pentru reconstituirea istorică, pe perioada dacică, romană și mi-am dorit foarte mult să pot să îmi vopsesc și eu hăinuțele făcute de mine în culori naturale, să nu tot cumpăr materiale deja vopsite. Îmi doresc să ne apropiem cât mai mult de adevărata reconstituire istorică. E ceva extraordinar vopsitul în culori naturale”.

Lâna se limpezeşte de două ori, apoi se pune în apa în care a fost adăugat mordant – un compus care facilitează legătura între materialul textil şi colorant. La acest atelier se foloseşte piatră de alaun. Irina Petroviciu spune că, pentru vopsirea lânei cu coşenilă, se foloseşte o cantitate de mordant cam de 20%, din cantitate, adică la un kg de lână, se pun 200 de grame de alaun.

După ce oala cu lână şi mordant a stat pe foc circa 45 de minute, cu temperatura atent supravegheată să nu treacă de 90 de grade, adică să nu fiarbă, lâna este pregătită să fie colorată. Între timp, după ce Irina Petroviciu a măsurat cantitatea de coşenilă necesară, unul dintre cursanţi a pisat insectele uscate până când mojarul s-a umplut de o pulbere minunat şi puternic colorată.

Andrei Rosetti este profesor la Liceul de Arte din Deva şi s-a înscris la atelier pentru a afla lucruri noi: „Eu predau pictură și de obicei lucrez cu pigmenți. Nu știu prea mare lucru despre coloranți și colorarea fibrelor textile. Mă familiarizez cu acest lucru, poate în timp să mai predăm la liceu și astfel de lucruri.

Deocamdată este o familiarizare. Este o lecție foarte interesantă: multe lucruri nu le știam, credeam – fals – că aceste tipuri de colorare sunt instabile și nu rezistă în timp. Descopăr că sunt plante care sunt folosite de foarte mult timp, de sute, mii de ani. Pe coşenile, eu chiar am pus mâna în Mexic, le-am zdrobit și am văzut culoarea  acestor insecte de atunci. Știam ceva lucruri, dar nu le legam.”

În altă parte a vetrei de foc, Florica Zaharia se ocupă de roibă, planta a cărei rădăcină dă culoare textilelor: „Numele latin este „rubia tinctorum” și este un colorant folosit încă din Antichitate, în textilele românești și altele în jurul lumii. Vrem să îi învățăm și pe cei mici, și pe cei mari, exact cum se folosește această plantă fantastică și sperăm că o să îi inspire pentru viitor să se gândească la a a-și vopsi  ceea ce poartă sau textilele din jurul lor în culoarea roșie a roibei.” Ca să nu se amestece cu lâna, a strâns bine rădăcinile într-o pânză de bumbac : „Este o fibră celulozică, nu se vopsește atât de ușor precum lâna sau mătasea, fibrele proteice. Acesta este motivul pentru care culoarea sacului nu este puternică.”

Oala cu roibă este lăsată apoi să se încălzească încetuţ pe foc, nu la mai mult de 70 de grade. Întreg procesul este atent urmărit de alt profesor, Eugenia Elena Rieemschneider: „La acest atelier am venit cu mare drag, îmi place să învăț tot timpul. Partea de vopsire cu plante și cu insecte este altfel față de ceea ce știm. Folosesc aceste noțiuni în ceea ce fac, îmi place și este tare interesant: întoarcerea la natură, cu oameni dragi, este tot timpul extraordinară!”

Până când totul se pregăteşte, în mica pauză, fiica gazdei, Ana Teodora Drăguş, umple mesele cu bunătăţi făcute de familie alături, la Punctul gastronomic local „La Părău”: sarmale, plăcinte, limonadă şi un bol de cireşe pârguite. Când coloranţii sunt pregătiţi, copiii vin în fugă să vadă miracolul transformării: „Vopsim cu cu roibă și coşenil, adică plante sau insecte, iar fibrele colorate pe care le faceţi, fiecare le puteți lua acasă!”, îi ademeneşte gazda. Cu câteva fire de lână în fiecare mână, Florica Zaharia le scufundă una în oala cu roibă, cealaltă în coşenilă, apoi le ridică triumfal, ca pe un trofeu: „Uau!  Ia să vedem, ce culoare credeți că este mai puternică? Asta e roiba, acolo e coșenilul!” Cu pulberea de insecte transformarea este aproape instantanee, în timp ce lâna din roibă mai are de aşteptat pentru a prinde culoare.

În următoarea zi, „se predă” albastrul: culoarea se realizează din indigo, care se obţine din drobşor, o plantă cu flori galbene şi din speciile „Indigofera”. În cadrul atelierului, s-au experimentat şi două metode diferite de vopsire: cu ajutorul mordanților  pentru roșu și vopsirea în cuvă pentru albastru. Florica Zaharia spune că, pe vremuri, oamenii ştiau foarte bine să folosească natura şi darurile ei: culoarea roşie se putea obţine şi din rădăcină de sânziene, se foloseau şi frunzele de măr sălbatic sau coaja de arin pentru obţinerea altor culori. „Sunt foarte multe lucruri care influenţează culoarea, după cum am văzut şi în cazul apei de la fântână.

Atelierul bazat pe coloranții naturali este foarte important din multiple perspective : înțelegea trecutului, a patrimoniului care este bogat în coloranți naturali, cu cât vine mai mult din trecut. O componentă este de a conștientiza de la copii, la adulți, vrem să facem oamenii să înțeleagă puterea colorantului natural, care s-a pierdut în timp odată cu abundența de coloranți sintetici ce au apărut de la sfârșitul secolului al XIX-lea și, până în zilele noastre, continuă să crească varietatea.

Lumea s-a obișnuit cu ele și este o gamă coloristică care nici pe departe nu se apropie de frumusețea celor naturali care de la sine se armonizează”, este convinsă Florica Zaharia, femeia care după ce a făcut carieră în celebrul MET din New-York, a decis să se întoarcă acasă, a fondat impreună cu familia Muzeul Textilelor şi a pus Băiţa pe harta culturală a lumii.

Organizatorii atelierului spun că roșu și albastru sunt culorile preferate în piesele textile, iar investigațiile efectuate pe piese din colecții muzeale românești au demonstrat utilizarea frecventă a celor trei surse biologice selectate pentru workshop: rădăcina de roibă, coșenila și coloranții pe bază de indigo.

Atelierul este rodul colaborării dintre Muzeul Textilelor şi Muzeul Național de Istorie al României: „Am legat această cercetare începută cu doi ani în urmă pe acest proiect, dar demarată pentru mine în anii 90 și Irina Petroviciu este co-autoare la acest proiect. Este un proiect legat de culoarea roșu și albastru în jurul lumii, unul legat de colecția Muzeului Textilelor.

Am început proiectul printr-o expoziție pe care am avut-o cu doi ani în urmă,  pe roșu, la Muzeul Țăranului Român din București. Se va lega de o expoziție și o publicație care va fi lansată anul viitor, la Muzeul Textilelor din Băița”, explică dr. Florica Zaharia.