Trei șoferi, trei dosare penale într-o singură zi. Unul avea 3,73 g‰ alcool în sânge
Un bărbat de 48 de ani din comuna Băița a fost reținut de polițiști după ce analizele au arătat o alcoolemie de 3,73 g‰ în sânge, una dintre cele mai ridicate valori înregistrate în ultima perioadă. În doar câteva ore, oamenii legii au mai intervenit în alte două cazuri grave, unul dintre șoferi fiind implicat într-un accident, iar altul conducând fără permis o mașină radiată și cu numere false.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș l-au oprit în trafic pe bărbatul de 48 de ani în noaptea de 1 august, în jurul orei 23:20, pe raza comunei Băița. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Rezultatele analizelor toxicologice, primite în 4 august, au indicat o alcoolemie de 3,73 g‰ alcool în sânge la prima probă și 3,60 g‰ la cea de-a doua. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva. Cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Acesta nu a fost singurul caz grav înregistrat de polițiști în ultimele ore.
Marți seară, în municipiul Deva, un bărbat de 66 de ani a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii au întocmit dosar penal, urmând să stabilească alcoolemia pe baza probelor biologice.
În noaptea de 5 august, la Hunedoara, un tânăr de 21 de ani a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. Verificările au scos la iveală că acesta nu deținea permis de conducere, mașina era radiată din circulație, avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, iar testarea alcoolscopică a indicat 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier.
Cele trei cazuri vin în contextul acțiunilor desfășurate de polițiștii hunedoreni pentru creșterea siguranței rutiere și combaterea conducerii sub influența alcoolului ori cu încălcarea gravă a legislației rutiere.
sursa foto: arhivă

