Cel mai ieftin transport în comun din țară. Un oraș din vestul țării introduce biletul de 1 leu pe zi
Municipiul Arad pune în aplicare, de la 1 august, una dintre cele mai curajoase măsuri privind transportul public din România. Potrivit publicației Aradon, un bilet urban va costa doar 1 leu și va fi valabil 24 de ore, iar abonamentul lunar pentru adulți va avea prețul de 20 de lei, adică mai puțin de un leu pe zi.
Primăria Arad și Compania de Transport Public au început deja o campanie de informare, astfel încât locuitorii să cunoască noile tarife înainte ca acestea să intre în vigoare. Afișe au fost amplasate în stațiile de tramvai și autobuz, iar informațiile sunt promovate și în mediul online.
Primarul Aradului, Călin Bibarț spune că măsura urmărește două obiective: să ofere o facilitate arădenilor și să reducă traficul rutier, încurajând folosirea transportului în comun în locul autoturismului personal. Edilul a amintit că municipiul dispune de 53 de tramvaie moderne, dotate cu aer condiționat, precum și de autobuze și microbuze electrice, iar prețurile reduse ar trebui să facă transportul public mult mai atractiv.
Noile tarife aprobate de Consiliul Local prevăd un bilet urban de 1 leu, valabil 24 de ore, un abonament săptămânal de 5 lei, unul valabil două săptămâni de 10 lei și un abonament nenominalizat de 40 de lei. De asemenea, și călătoria cu trenulețul de agrement va costa un leu.
Prin reducerea tarifelor, administrația din Arad speră să diminueze aglomerația din trafic și nivelul de poluare, oferind locuitorilor un motiv în plus să aleagă transportul public. Pentru multe administrații locale, inclusiv cele care încearcă să reducă numărul mașinilor din oraș, inițiativa ar putea reprezenta un exemplu demn de analizat.
foto: ilustrativ

