Accident la Simeria. O tânără de 27 de ani a ajuns la spital
O șoferiță de 27 de ani a fost rănită, marți, într-un accident produs pe o stradă din Simeria, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un autoturism parcat regulamentar.
„La data de 28 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, prin apel la SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Biscaria, din orașul Simeria.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că o femeie în vârstă de 27 de ani, din orașul Simeria, în timp ce conducea un autoturism pe strada Biscaria, pe direcția Uroi – Simeria, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat regulamentar în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier”, informează IPJ Hunedoara.

