O localitate din județ ar putea avea un parc industrial uriaș
Primăria Orăștie a lansat consultarea de piață pentru proiectul „Orăștie Industrial Park”, o investiție care va beneficia de finanțare prin Programul Tranziție Justă 2021–2027. Administrația locală invită companiile interesate să își exprime intenția de a concesiona terenuri în viitorul parc industrial.
Municipiul Orăștie face un nou pas pentru dezvoltarea economică a zonei prin proiectul „Orăștie Industrial Park”, un parc industrial care va ocupa o suprafață de peste 81.000 de metri pătrați și care va beneficia de finanțare prin Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027.
În această etapă, Primăria Orăștie a lansat o consultare de piață pentru a identifica interesul companiilor care doresc să desfășoare activități în viitorul parc industrial. Firmele interesate pot transmite o fișă de intenție până la data de 10 august 2026.
Potrivit administrației locale, consultarea are scopul de a evalua cererea existentă și de a stabili dimensiunea optimă a loturilor care vor fi concesionate investitorilor.
Noul parc industrial va fi amplasat în partea de est a municipiului, pe strada Gării. Amplasamentul oferă acces direct la drumul european E68/DN7, iar în apropiere se află autostrada A1 și calea ferată, aspecte considerate importante pentru activitățile de producție și logistică.
Proiectul prevede realizarea infrastructurii complete, inclusiv drumuri interioare, rețele de utilități cu contorizare individuală și lucrări pentru protecția împotriva inundațiilor.
Primăria anunță și un pachet de facilități pentru investitori. Companiile care vor desfășura activități în parc vor putea beneficia de scutiri de la plata impozitului pe teren și pe clădiri, precum și de facilități la taxele aferente autorizațiilor de construire.
Administrația locală urmărește atragerea de investiții în domenii precum industria prelucrătoare, industria automotive, confecțiile metalice, industria alimentară, cercetarea, logistica și serviciile industriale.
Monika BACIU

