Țebea 2026, dincolo de garduri. Oamenii au venit pentru Avram Iancu

Sute de oameni au venit duminică la Țebea pentru a-l cinsti pe Avram Iancu. Unii au făcut sute de kilometri, iar alții chiar și zece ore pe drum. Au venit pentru omagiu, pentru istorie și pentru un loc în care revin de ani de zile. Printre prea multe garduri și numeroase forțe de ordine, cu ceremonia oficială desfășurată sus, în complexul istoric, oamenii au privit ceremonia, de jos, din stradă. Un alt lucru a devenit greu de ignorat,  lipsa tinerilor.

La Țebea, primul lucru care mi-a atras atenția au fost oamenii. Câteva mii, dar față de anii trecuți, mi s-au părut mai puțini, lucru pe care l-au remarcat și unele persoane care vin aici de ani de zile. Veniseră din mai multe colțuri ale țării, unii de foarte departe. Am întâlnit oameni care au făcut până la zece ore pe drum pentru a ajunge la Serbările Naționale de la Țebea.

Locul însuși spune ceva despre felul în care s-a desfășurat ziua. Jos era mulțimea, apoi strada, Cimitirul Eroilor și, mai sus, zona rezervată oficialităților. Și încă mai sus, biserica. Între oameni și ceremonia oficială erau garduri și multe forțe de ordine. 

Este absolut normal ca oficialitățile să participe la o asemenea manifestare. Dar distanța dintre ele și cei veniți la Țebea se vedea și se simțea puternic. Oameni simpli, cei mai mulți în vârstă, cu fețe mai puțin zâmbitoare, brăzdate de timp și arse de soare, cu priviri întrebătoare, îmbrăcați decent, iar unii în costume populare sau cu câte o ie. Culorile tricolorului au mai animat mulțimea de jos…

Am observat și lipsa tinerilor. Cei între 16 și 30 de ani au fost puțini în mulțime, mult mai puțin vizibili decât generațiile mai în vârstă. Și atunci nu pot să nu mă întreb, oare cine va mai veni la Țebea peste 10 sau 20 de ani?

Pentru că oamenii care au fost acolo încă vorbesc despre Avram Iancu cu respect și recunoștință, pentru omul care a luptat pentru libertatea neamului românesc. Viorel Iancu, președintele Asociației „Avram Iancu” din Beiuș, vine la Țebea de 21 de ani. Asociația are 342 de membri activi, dintre care mai mult de 110 sunt profesori și educatori, și un cor de aproximativ 30 de persoane. De 19 ani, organizează și competiția „Avram Iancu – Crăișorul Munților”.

„Venim de 21 de ani. N-am venit să ne mândrim, am venit cu drag și cu respect. Dacă nu trăiești momentele astea cu adevărat, n-am făcut nimic”, spune Viorel Iancu.

L-am întrebat despre distanța dintre oficialități și oamenii din mulțime, iar răspunsul lui a fost că este firesc ca într-un stat să existe cei care conduc, dar între cele două categorii nu ar trebui să existe o separare vizibilă: „Cineva trebuie să conducă în orice stat. Problema este că separarea dintre cele două pături nu trebuie să fie vizibilă și trebuie să fie una mai aproape de oameni.”

La Țebea au fost și oameni veniți de foarte departe. Cei din Acțiunea Conservatoare mi-au spus că au participanți din toate județele țării și că unii au făcut până la zece ore pe drum. Au venit cu mesajul „Avram Iancu suntem toți”.

„Cred că noi, ca popor, ar trebui să ne cinstim toți eroii și martirii care au luptat pentru țara aceasta, pentru că altfel ne vom pierde rădăcinile”, a spus vicepreședintele asociației.

Au vorbit și despre teme politice și despre poziția lor față de legea Vexler, dar motivul pentru care au ajuns la Țebea a fost, înainte de toate, cel pe care l-au spus și în discuție, să nu-și uite eroii.

După ce am luat vocile oamenilor din mulțime, câțiva domni m-au oprit și m-au întrebat cât de liberă este presa pe care o reprezint. Le-am spus că, într-un stat democratic, presa trebuie să fie liberă și că eu sunt acolo pentru a asculta și a transmite ceea ce spun oamenii.

„Păi atunci vorbiți și cu noi”, mi-au spus.

Și am vorbit.

Așa am ajuns și la Florian Crețu, venit la Țebea împreună cu susținători ai partidului S.O.S. România. A spus că a venit „cu gânduri pașnice”, dar și cu nemulțumiri legate de felul în care este condusă România.

„De 35 de ani, s-au perindat unii pe alții, s-au schimbat. A venit PSD-ul, a venit PNL-ul și iar PSD-ul, a venit UDMR-ul. Sunt alții care de 30 de ani sunt abonați la Guvernul României și noi am rămas, cum se spune, ai nimănui.”

Crețu a vorbit și despre războiul din Ucraina, despre care spune că nu este al României și că banii trimiși acolo ar trebui să rămână în țară. A vorbit, de asemenea, despre ceea ce consideră a fi degradarea industriei și a sistemului de învățământ și despre nevoia ca România să fie „luată înapoi”.

Din discuție au venit și lucrurile care apasă omul de rând: banii, prețurile, traiul de la o lună la alta și diferența dintre viața celor care își calculează fiecare cheltuială și lumea celor care ajung să aibă averi de milioane și miliarde, în opinia lui, „pe spatele poporului”.

Eu venisem să vorbesc cu oamenii simpli. Iar poveștile lor nu s-au oprit la politică. Au ajuns la lucrurile pe care le trăiesc în fiecare zi.

Poate pentru că oamenii s-au săturat de cuvinte sofisticate, pe care doar cei de la tribună le înțeleg. Ne tot dăm cu pumnii în piept că suntem europeni, dar pentru mulți dintre cei cu care am vorbit, viața nu arată deloc ca în Europa.

Așa am ajuns să aflu, pe scurt, și povestea a două femei din Vulcan, din frumoasa Vale a Jiului, o zonă care a plătit din greu prețul declinului economic. S-au întors în România după ani buni de muncă în străinătate și mi-au povestit despre viața de acasă și despre ceea ce au găsit când au revenit.

Una dintre ele locuiește într-un bloc din Vulcan în care lucrările de anvelopare au început în urmă cu 16 ani și nici acum nu sunt terminate. Ferestrele au fost schimbate de două ori. Mi-au spus că regretă că s-au întors.

Este viața unui om și, în același timp, povestea pe care o duc mulți români în spate. O poveste care nu ajunge la microfon, nu apare într-un discurs și nu este trecută într-un program oficial, dar există și se simte.

La târg, oamenii și-au văzut mai departe de sărbătoare. Mai mulți spuneau că prețurile li s-au părut mai mari decât în alți ani. Nu au lipsit nici standurile cu haine second-hand, de la papuci, la sutiene…și standui cu câteva unelte tot de mâna a doua. Un bătrân a constatat cu voce tare că e „tare slab” anul acesta. „Nici cei cu oalele de lut n-au mai venit.”. Dar s-au mâncat mici, fasole cu ciolan, s-a băut o bere și s-a ascultat muzică populară. Fiecare după bănetul din buzunar și socoteala de acasă.

Țebea a avut însă și anul acesta partea ei politică. Ultimul președinte în funcție care a participat la serbări a fost Traian Băsescu, în 2013, iar ultimul premier prezent aici a fost Nicolae Ciucă, în 2022.

Țebea a avut însă și anul acesta partea ei politică. Ultimul președinte în funcție care a participat la serbări a fost Traian Băsescu, în 2013, iar ultimul premier prezent aici a fost Nicolae Ciucă, în 2022. În 2026, în prezidiul oficial s-au aflat președintele Senatului, Mircea Abrudean, și deputatul Alexandru Rogobete, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.

În mulțime am văzut și un steag tricolor de mari dimensiuni, în apropierea mesajului „Fără politică Țebea”. Am întrebat cine l-a adus. Cei mai mulți nu au știut. Două persoane mi-au spus că ar fi fost adus din partea PSD.

Nu am obținut o confirmare directă din partea celor care îl aveau în apropiere, așa că nu putem spune mai mult decât atât. Dar contradicția dintre mesajul „Fără politică Țebea” și informația primită de la cele două persoane rămâne o imagine a zilei.

După încheierea manifestării oficiale, oamenii s-au împrăștiat spre zona târgului și a corturilor de partid.

Acolo, diferențele se vedeau și ele. La AUR a fost, de departe, cea mai multă agitație – muzică live, joc și voie bună.

La cortul PNL era multă zonă goală în față. Înăuntru erau vreo trei-patru persoane, dar nu se vedeau oameni care să aștepte pentru o fotografie sau o strângere de mână, așa cum se strângeau pe vremuri.

La PSD era ceva mai multă lume. Prin mulțime se auzea că la cortul PSD urma să se împartă ceva bonuri pentru o porție de mâncare. Nu am văzut personal împărțirea, astfel că redau ceea ce s-a auzit și mi s-a spus la fața locului. Se mai auzea și că, până la urmă, conta și pe cine cunoșteai.

Iar imaginea care mi-a rămas de la Țebea nu este cea a steagurilor de partid și nici cea a discursurilor. Am văzut o manifestare mult mai ștearsă decât în alți ani, poate una dintre cele mai slabe de când se organizează acest eveniment. Și, dacă ne gândim la Ziua Națională sau la sărbătoarea Unirii Principatelor, parcă nicăieri nu mai există un asemenea loc. Pentru că Avram Iancu nu este doar un nume din istorie. Este omul pentru care, după atâția ani, oamenii încă vin la Țebea.

Este imaginea oamenilor. Cei care au făcut zece ore pe drum. Cei care vin de peste 20 de ani. Cei care au venit din toate colțurile țării. Cei care au adus cu ei copii, costume populare, steaguri și amintiri.

Și, în același timp, imaginea celor foarte tineri, care au fost puțini.

Iar întrebarea rămâne: ce se va întâmpla cu această zi peste 10 sau 20 de ani, dacă tinerii nu vor mai veni?

Poate că răspunsul nu stă în discursurile de la tribună. Poate că trebuie căutat mai jos, acolo unde au fost oamenii. În spatele gardurilor, printre forțele de ordine, privind în sus.

Pentru că ei au venit, fiecare cu povestea lui, să-l comemoreze și să-l cinstească pe Avram Iancu.