ACTUALITATECOMUNITATEPOLIȚIE

L-ați văzut? De 10 ani nu mai știe nimeni nimic de el. Abia acum familia a cerut ajutorul polițiștilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara efectuează activități specifice în vederea identificării unui bărbat despre care familia nu mai are informații de mai mulți ani.
La data de 17 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Hunedoara au fost sesizați de un bărbat din comuna Vețel, care a solicitat sprijinul oamenilor legii pentru identificarea fratelui său, NECHIFOR NEDELCU.

Bărbatul are 66 de ani și este domiciliat în comuna Săcălaz, județul Timiș. Potrivit sesizării, acesta a plecat în anul 2016 în Spania, în orașul Valencia, iar de atunci nici el, nici rudele sale nu au mai avut informații despre acesta.
Nechifor Nedelcu are aproximativ 1,70 metri înălțime și 73 de kilograme, părul grizonat și ochii căprui. Nu prezintă semne particulare cunoscute.
Fratele bărbatului a precizat că nu se cunosc detalii cu privire la articolele vestimentare pe care bărbatul le purta în momentul plecării.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea depistării bărbatului, iar persoanele care dețin informații care ar putea ajuta la identificarea sau localizarea lui sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

 

IPJ Hunedoara