Rata anuală a inflaţiei a continuat să urce în martie şi a ajuns la 4,03%

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în martie, la 4,03%, după ce urcase la 3,83% în februarie, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 26,33% doar în ultimele trei luni, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În februarie, rata anuală a inflaţiei urcase la 3,83%, după ce a crescut în ianuarie la 3,32%, de la nivelul de 3,27% atins în decembrie 2018.

În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,45%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 4,15%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 3,18%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (26,33%), alte legume şi conserve de legume (20,63%) şi citrice (10,28%).

În martie, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 3,82%.

La începutul lui aprilie, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată, iar incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *