A fost autorizat un nou medicament contra Alzheimer

Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) a anunţat luni că a autorizat un nou medicament contra Alzheimer, pentru prima dată în două decenii, scrie AFP.

 

Această autorizare este semnificativă după mai multe aspecte”, a declarat Agenţia într-un comunicat.

Medicamentul, numit Aduhelm şi produs de compania farmaceutică Biogen, „este primul tratament aprobat din 2003 contra maladiei Alzheimer”, a subliniat FDA.

Mai ales, este primul tratament pentru cauza maladiei, „prezenţa plăcilor beta-amiloide în creier”, a adăugat FDA.

În noiembrie, un comitet de experţi s-a pronunţat contra unei autorizări, considerând că tratamentul nu şi-a dovedit suficient eficienţa.

Acesta este motivul pentru care FDA a spus că foloseşte o procedură rapidă care acordă doar autorizaţia condiţionată a produsului – o posibilitate care nu a fost studiată de comitet.

„FDA cere Biogen să facă teste clinice post-autorizare pentru a verifica beneficiile clinice ale medicamentului”, a precizat Agenţia americană. „Dacă medicamentul nu funcţionează aşa cum este prevăzut, putem lua măsuri pentru a-l retrage de pe piaţă”.

Aproape 6 milioane de americani trăiesc cu Alzheimer, care constituie a şasea cauză de deces în SUA, dar rămâne o boală contra căreia cercetarea stagnează de decenii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *