A născut acasă

O tânără din Petrila a născut acasă. Aceasta a fost asistată de un medic de familie pediatru.

Recent întorși din Timișoara, restabiliți în orașul Petrila, o familie de tineri, aflați în așteptarea celui de-al doilea copil, sunt de-acum părinții noului născut, pe nume Iov.

„Întâmplarea face ca în noaptea de 26/27 (joi spre vineri) august 2021, atunci când se anunța fericitul eveniment, familia a apelat la Spitalul de Urgență din Petroșani însă, nefiind un medic pediatru de gardă au fost puși în așteptare. În aceste condiții, tatăl noului născut, aflat în disperare, cunoscând vechiul domiciliu al d-nei doctor Popa, din cartierul 8 Martie, a plecat spre acesta. Doar voia lui Dumnezeu a făcut ca d-na doctor să se afle în zonă și s-a prezentat urgent la domiciliul tinerilor”, arată autoritățile locale de la Petrila.

Medicul Daniela Popa și-a pus în aplicare cunoștințele și experiența și a ajutat-o pe tânără mamă să nască la domiciliu în condiții de siguranță, atât pentru mamă, cât și pentru noul născut, iar acum familia se bucură de un băiețel sănătos de 4 kg.

De ceva timp spitalul de Urgență Petroșani se confruntă cu un deficit de medici pediatri. Linia de gardă de la Pediatrie nu poate fi asigurată continuu. Conducerea unității medicale a organizat mai multe concursuri și a făcut și adrese către alte unități spitalicești pentru a găsi medici pediatri, însă în zadar.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *