A treia zi de protest a lui Nunu Brilinsky împotriva unor lideri PSD

Fostul administrator al sitului arheologic UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky, a protestat, pentru a treia zi consecutiv, în fața Consiliului Județean (CJ) Hunedoara. Cea mai mare nemulțumire a lui Nunu Brilinsky se leagă de faptul că, de anul trecut și până în prezent, conducerea CJ nu a făcut niciun demers pentru scoaterea întregii zone a sitului din fondul forestier. “Este a treia zi de protest. Totodată, este și a treia zi de discuții cu reprezentanții conducerii CJ Hunedoara. Astăzi am ajuns la concluzia că luni se va anunța o soluție pentru dezamorsarea acestei situații. Se va anunța ceva oficial, dar nu știu despre ce este vorba. Este o idee a conducerii CJ și o vom afla luni. Dacă acea soluție nu va fi satisfăcătoare și nu va avea legătură cu această acțiune a mea, evident că voi continua protestul”, a declarat, cu puțin timp în urmă, Vladimir Brilinsky. Ca și în zilele anterioare, fostul administrator al sitului UNESCO de la Sarmizegetusa Regia a protestat având asupra sa o pancartă prin care transmitea mesaje către trei importanți lideri ai PSD din județ, acestea fiind “Vasilescu, demisia; Nistor, rușine; Intotero, no like”. Reamintim că Sorin Vasilescu este vicepreședinte al CJ, Laurențiu Nistor este deputat și președintele organizației județene a PSD, iar Natalia Intotero, și ea membră a Camerei Inferioare a Parlamentului României, este vicepreședinte regional al formațiunii politice respective, iar Nunu Brilinsky, care a demisionat din funcția deținută la situl UNESCO, declarase, anterior, că nu dorește să fie părtaș la pesedizarea Sarmizegetusei Regia.

 

Amarildo Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *