Accident cu trei autoturisme. Unul dintre ele era condus de o femeie însărcinată

În data de 25 august 2021, în jurul orei 13:18, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul Decebal, pe banda III, din municipiul Deva, pe sensul de mers Mintia-Simeria, nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul din fața sa, condus de o femeie, în vârstă de 37 ani, din municipiul Deva, tamponând-o în partea din spate, aceasta fiind proiectată în autoturismul din fața sa, care aștepta la semafor, condus de o şoferiţă, în vârstă de de 55 ani, din municipiul Deva.

În urma evenimentului rutier, femeia în vârstă de 37 de ani, a fost transportată la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale, aceasta fiind însărcinată.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *