Accident pe DN79. Un bărbat a murit, o persoană este încarcerată, iar o alta are leziuni multiple

Un bărbat a murit, o persoană este încarcerată, iar o alta are leziuni multiple în urma unui accident care a avut loc luni dimineaţă pe DN 79, în judeţul Arad, după ce un autoturism care a făcut o depăşire neregulamentară s-a ciocnit cu un transport agabaritic, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri.

”Pe DN 79, la kilometrul 20+200 de metri, între localităţile Şimand şi Andrei Şaguna, judeţul Arad, a avut loc o coliziune frontală între un autoturism care a efectuat o depăşire neregulamentară şi un transport agabaritic”, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Şoferul autoturismului a decedat, pasagerul din dreapta este încarcerat, iar conducătorul transportului agabaritic a suferit leziuni multiple.

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.

UPDATE 10:15 – Circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *