Accident rutier pe DN66, în apropiere de Călan. Trei victime au fost transportate la spital

Pompierii Punctului de Lucru Bretea Română și cei ai Detașamentului Hunedoara au intervenit astăzi cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, în apropiere de localitatea Călan (E 79), unde a avut loc un accident rutier.

În sprijinul pompierilor, pentru misiune au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime.

Pentru două dintre acestea a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi extrase în siguranță dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.

Cele trei victime (doi bărbați în vârstă de 45, respectiv 56 de ani și o femeie în vârstă de 54 de ani) au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și ulterior au fost transportate conștiente și cooperante, la spitalele din Hunedoara și Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Totodată, la locul accidentului, pompierii au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de situații.

„La data de 30 decembrie 2023, ora 15:11, un bărbat de 49 de ani din orașul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Deva – Hațeg, la ieșire din localitatea Batiz, ar fi efectuat manevra de depășire neregulamentară, încalcând marcajul longitudinal de linie continuă, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de către o femeie, de 54 de ani, din municipiul Deva. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, din care bărbatul a rămas încarcerat și rănirea unui pasager aflat în autoturismul care circula regulamentar, în vârstă de 56 de ani, cetățean italian.
Toate cele trei victime, au fost preluate de către echipajele medicale sosite la fața locului și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a comunicat IPJ Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

ISU Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *