ACTUALITATECOMUNITATE

Accident rutier, între Călan și Hunedoara. Trei persoane au fost transportate la spital

La data de 07.12.2021, în jurul orei 16:10, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe DJ 687, din direcția Călan  – Hunedoara, într-o curbă la dreapta, a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat rănirea a trei pasageri din autoturism, în vârstă de 46, 62 şi 67 de ani, din  municipiul Hunedoara, care au fost  transportați la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.

 

IPJ Hunedoara