Acțiune a polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi cei ai  Poliței Orașului Călan au efectuat, în noaptea de 02/03.12.2020, o acţiune în urma căreia  au identificat, în fondul cinegetic Streisângeorgiu, doi bărbaţi, în vârstă de 37 de ani și, respectiv, de 23 de ani,  ambii membrii vânători şi posesori de permise de armă, care aveau asupra lor o armă de vânătoare cu glonț,  12 cartușe de vânătoare cu glonț (muniție aferentă) și dispozitive de iluminat pe timp de noapte.

Poliţiştii au stabilit că cei doi  practicau vânătoarea pe timp de noapte, fără a deține autorizație de vânătoare în acest scop.

Prin urmare, poliţiştii au ridicat arma şi muniţia de vânătoare găsite asupra celor doi vânători, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic  și uz de armă letală fără drept.

La acţiune au participat şi reprezentanţi ai administratorului fondului de vânătoare.

 

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.