Acțiunea Truck & Bus: 331 de vehicule de transport marfă şi persoane, verificate de polițiștii hunedoreni

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri au fost oprite pentru control, de poliţiştii rutieri. Activităţile au avut loc, simultan, în toate statele membre ale U.E.

Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea s-a desfășurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile, controalele polițiștilor au urmărit respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

În urma acţiunii, care a avut loc şi pe principalele artere rutiere din judeţul Hunedoara, poliţiştii rutieri hunedoreni au oprit pentru control 331 de vehicule de transport marfă şi persoane, identificând peste 90 de nereguli. Astfel, ca urmare a neregulilor constatate în cazul autovehiculelor de transport marfă, poliţiştii au aplicat 10 amenzi pentru utilizarea incorectă a aparatelor tahograf, 7 sancţiuni contravenţionale pentru diferite nereguli tehnice şi au identificat două  cazuri de nerespectare a timpilor de odihnă şi conducere, precum şi o situaţie de fraudare sau manipulare incorectă a aparatului care înregistrează  de timpii de conducere şi odihnă.

În cazul autovehiculelor de transport persoane, poliţiştii au constatat 36 de nereguli pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale (majoritatea constând în neutilizarea centurii de siguranţă sau a luminilor de întâlnire), precum şi o infracţiune de conducere a unui  autovehicul neînmatriculat.

Acţiunile poliţiştilor rutier au vizat diminuarea riscului rutier, prin prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave. Acţiuni de acest gen vor avea loc şi în perioada următoare.

În scopul prevenirii eventualelor ambuteiaje şi a desfăşurării circulaţiei rutiere în regim de siguranţă şi fluenţă,  se  recomandă participanţilor la trafic  să dea dovadă de un comportament adecvat.

Pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă şi atenţie sporită, să respecte indicaţiile semafoarelor şi ale poliţiştilor rutieri şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de rulare.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă, de asemenea, conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *