Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva revine la programul de vară – de la 1 aprilie 2023

Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva va funcționa după programul de vară – începând de sâmbătă, 1 aprilie 2023.

Astfel, serviciul social de urgență destinat, în principal, persoanelor și familiilor fără adăpost, va funcționa zilnic, de luni până duminică, între orele 19:00-7:00.

Perioada de găzduire în Adăpostul de noapte a fost majorată, anul acesta, de la 60 de zile la aproape 6 luni – în cazul beneficiarilor care au avut ultimul domiciliu sau ultima reședință în municipiul Deva, în timp ce persoanele aflate în tranzit în oraș beneficiază de cel mult 5 zile de găzduire – față de o zi, cum prevedea vechiul regulament.

Serviciul social se acordă gratuit persoanelor care nu au niciun venit. Celelalte categorii de beneficiari sunt găzduite cu plata unei contribuții între 5 lei/noapte – 25 lei/noapte, în funcție de nivelul veniturilor realizate.

Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva este situat pe strada Nicolae Grigorescu, nr. 8 Bis și are o capacitate de 30 de locuri. Pe lângă cazarea pe timpul nopții, într-un pat curat, cu haine de schimb și două mese pe zi, cu apă caldă și căldură, plus posibilitatea de spălare a hainelor, beneficiarii serviciului social sunt sprijiniți și consiliați pentru depășirea situației de dificultate în care se află.

În prezent, Adăpostul de urgență pe timp de noapte găzduiește un număr de 11 persoane, dintre care 9 beneficiază de serviciul social în baza unui contract pe perioadă determinată, iar alte două, pe baza unei cereri pentru o noapte. Anul trecut, numărul beneficiarilor a depășit 150 de persoane, în rândul acestora fiind înregistrați și copii minori – conform datelor centralizate de Biroul Resposabil de Domeniul Serviciilor Sociale.

Mai multe DETALII cu privire la organizarea și funcționarea Adăpostului de urgență pe timp de noapte Deva, categoriile de persoane care pot beneficia de serviciul social, condițiile de acces în centru sau drepturile și obligațiile beneficiarilor pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Servicii publice – Direcția de Asistență Socială Deva sau pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0725.952.572 (Biroul Responsabil de Domeniul Serviciilor Sociale – de luni până joi, între orele 8:00-16:30 sau vineri, între orele 8:00-14:00) și 0374.622.901 (Adăpostul de urgență pe timp de noapte – zilnic, între orele 19:00-7:00).

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *