Admitere online la Universitatea de Vest din Timişoara

Conducerea Universităţii de Vest din Timişoara a decis ca admiterea la facultăţile acestei instituţii să se facă exclusiv online. Candidaţii se vor putea înscrie pe o platformă digitală, unde îşi vor confirma şi locul, în cazul în care sunt admişi. Preînscrierile au început marţi.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Universităţii de Vest din Timişoara, după ce toate procesele educative au trecut, în semestrul al doilea al anului universitar în online, dar şi după ce a fost iniţiată şi organizarea Ceremoniei Digitale de Absolvire 2020, care va fi difuzată live streaming în 18 iulie, în această săptămână au fost elaborate procedurile necesare admiterii online, într-o formă structurată, care va cuprinde toate etapele admiterii.
„Vă anunţăm, astfel, premiera trecerii în format exclusiv online a procesului admiterii din această vară. Pentru a veni în sprijinul siguranţei candidaţilor, pentru a respecta normele de sănătate publică recomandate şi pentru a valorifica epoca digitalizării în care trăim, procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timişoara a fost simplificat şi modelat digital, pentru desfăşurare exclusiv în online”, se arată în comunicat.
Candidaţii se vor putea înscrie pe o platformă digitală, accesibilă la adresa web https://admitere.uvt.ro/, unde vor completa date personale, vor încărca documentele justificative şi îşi vor exprima opţiunile pentru programele de studii universitare pe care doresc să le parcurgă. Tot acolo vor şi confirma locul, în cazul în care sunt admişi, şi vor accepta condiţiile contractului de studii, nefiind nevoie să se prezinte fizic la sediile Universităţii de Vest din Timişoara în această vară. Până la începutul anului universitar 2020-2021, fiecare candidat va trebui să prezinte şi în original documentele încărcate pe platforma de admitere, pentru certificarea acestora de către responsabilii procesului de admitere, dar ulterior acestui proces.
„În premieră pentru UVT, începând de astăzi, candidaţii se pot preînscrie, accesând platforma de admitere şi intrând în contact cu echipa UVT. Procesul de înscriere se poate finaliza în momentul în care candidatul intră în posesia diplomei de Bacalaureat – pentru înscrierea la un program de studii de licenţă -, respectiv a diplomei de licenţă (pentru înscrierea la studiile universitare de masterat)”, mai arată sursa citată.
Candidaţii au la dispoziţie peste 170 de specializări.
„Îi aşteptăm pe toţi tinerii talentaţi să se informeze despre programele pentru care organizăm admiterea în această vară, numărând peste 170 de specializări, pe toate cele trei cicluri educaţionale, licenţă, master şi doctorat. E foarte posibil ca integrarea online a etapelor admiterii din acest an să motiveze suplimentar tinerii pentru a se înscrie la facultate, chiar suntem optimişti în acest sens, creşterea numărului de candidaţi ar reprezenta o confirmare a speranţelor noastre faţă de relansarea pe care o aşteptăm, după cele două luni de stare de urgenţă. Vă aşteptăm cu drag la UVT. Preînscrierea este deschisă oficial, începând de azi!”, a declarat rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) vine şi în sprijinul candidaţilor care încă nu sunt convinşi cu privire la programul de studii universitare ce li se potriveşte cel mai bine. Astfel, prin intermediul platformei YTM, aceştia pot completa gratuit un test de orientare vocaţională, iar apoi pot solicita o sesiune de consiliere cu unul dintre reprezentanţii Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) din UVT, urmând ca fie îndrumaţi către opţiunile universitare ce răspund profilului propriu.
Pentru a asigura accesul la studii universitare pentru toţi candidaţii interesaţi, UVT va organiza mai multe centre de admitere în judeţele din bazinul de selecţie al universităţii, unde candidaţii vor putea să completeze formularul de înscriere online cu sprijinul reprezentanţilor UVT şi unde vor putea să-şi certifice conform cu originalul documentele necesare procesului de admitere, cu respectarea tuturor normelor de igienă şi sănătate publică.
Oferta educaţională a celor 11 facultăţi ale UVT reuneşte 75 de programe de studii universitare de licenţă şi peste 100 de programe de studii universitare de masterat, din 34 de domenii de studii universitare aparţinând sferei ştiinţelor exacte şi ale naturii, ştiinţelor sociale şi economice, ştiinţelor umaniste, artelor şi ştiinţei sportului şi educaţiei fizice.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *